21.6 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalUrzicuţa îşi face curat în curte

Urzicuţa îşi face curat în curte

Maşina opreşte în fiecare săptămână la poartă şi îi ridică. Sacii mari, roşii, galbeni sunt aruncaţi înăuntru, iar pubelele albastre sunt vărsate în burta utilajului. De aproape un an, sătenii din Urzicuţa nu mai aruncă gunoiul în spatele grădinii sau în şanţurile de la marginea drumului, după ce au câştigat un proiect european pentru deşeurile menajere.

Drumul prin comună e aproape pustiu. Nici ţipenie de om. Pe câmp, se văd femeile care dau cu sapa şi din loc în loc câte un tractor care întoarce brazdele. Liliacul îşi ridică obraznic florile deasupra porţilor: alb, lila, mov. Se simte primăvara la fiecare pas. În Urzicuţa sunt peste 3.200 de locuitori. Mulţi dintre cei tineri au plecat peste hotare, să trăiască mai bine. Cei rămaşi îşi duc mai departe zilele, aşa cum au învăţat şi cum s-au obişnuit. Prin luna iunie, cu un an în urmă, în comună s-a instaurat un nou obicei. A venit ordin de la primărie că fiecare gospodar trebuie să arunce gunoiul într-o ladă mare, frumos colorată şi în saci galbeni şi roşii: sticlele într-unul, hârtia în celălalt. „Lucrurile au fost simple. Am văzut pe internet, la programul de mediu, că se finanţa colectarea deşeurilor. Am întocmit documentaţia, iar proiectul nostru – «Sistemul de colectare selectivă a deşeurilor menajere solide în comuna Urzicuţa», depus de Consiliul Local din Urzicuţa cu un ONG pe programul PHARE 2005 – a ieşit câştigător. De fapt, am obţinut suma maximă posibilă  – 110.000 de euro. În iunie anul trecut, am primit o autogunoieră compactoare, pubelele, containerele şi sacii de plastic. Atunci au fost întocmite contractele de comodat cu fiecare gospodărie şi agent economic“, spune Petre Petrean, managerul de proiect.

După program

„Vine gunoiul!“, strigă cineva de dincolo de gard. Autogunoiera trece, o dată pe săptămână, pe fiecare uliţă, oprind din poartă-n poartă. O zi ajunge în Urzicuţa Mare, o zi în Balta şi Calea Craiovei, o alta la Ionele şi Români, apoi în Dealu şi, ultima dată, în Băneşti şi Cimitiru. „Cele trei depozite ilegale de deşeuri menajere au fost asanate. Voiam să facem aici o platformă de depozitare, dar masterplanul judeţului spune altceva: se va face la Goicea. Până atunci, toate resturile menajere sunt duse la marginea satului. Încercăm să găsim pe cineva să valorificăm deşeurile din plastic, dar în Dolj nu s-a arătat nimeni interesat până acum“, adaugă managerul de proiect. Sătenii se mândresc că e şi la ei „ca la oraş“. „Noi suntem obişnuiţi, că am stat la Craiova până acum. Şi încet, încet, se-nvaţă şi ţăranul cu treaba asta. Şi băieţii se ţin de treabă, vin miercurea să golească pubelele şi să ia sacii, chiar şi aici, unde e mai înfundat drumul“, spune Ovidiu Măceşanu.

Gunoaiele din fundul curţii

Chiar dacă mai sunt câteva gospodării fără pubele în curte, sătenii din Urzicuţa s-au lăsat convinşi de curăţenia „în stil european“ şi n-au renunţat la contract nici la începutul anului, de când trebuie să plătească şase lei pe lună. „Nu sunt ei toţi ordonaţi. Mai sunt unii care aduc cu căruţele gunoiul din grajd şi-l varsă în marginea rampei. Pe urmă, trebuie să venim cu tractorul să-l împingem. Ar trebui să se aplice dictonul ăla – «Nu ştii, te-nvăţ/ Nu poţi, te ajut/ Nu vrei, te oblig»“, spun Ştefan Iovan şi Octavian Bucăţa, doi dintre cei care lucrează pe autogunoieră. „Degeaba sunt indicatoare, că ei ce ştiu aia fac“, adaugă şi colegul lor, Doru Mladin. „Care are lăji d-alea aruncă acolo. Care nu… Eu n-am luat, că dacă e balta aci, lângă mine“, spune o bătrână, prin spatele casei căreia trece apa. „Mai arunc aici, să scadă balta, că ne pute. Nu mai merge de trestii. Ar curge ea, da’ e oprită de trestie“, insistă femeia. „E noroi în loc de grădină. Ceauşescu, de era, făcea mai multă treabă. Şi miroase! Eu am astupat dracu’ să nu vie apa peste mine. Când eram tânără, aveam 15 metri în spatele casei până la apă“, îşi aminteşte înainte să treacă la altceva. „Anu’ ăsta nici nu mă mai duc la vot. Era în proiect, dar… Să facă acolo un şanţ să meargă apa înainte că ne-a împuţit sufletul. Nu-mi arde mie de pubele…“, spune femeia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU