Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au făcut apel împotriva unei sentinţe prin care un agent de poliţie a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Sentinţa prin care Ionel Zâmbrea, de 23 de ani, agent la Postul de Poliţie Mărunţei, judeţul Olt, a fost condamnat la închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani, a fost dată pe 24 februarie de către Tribunalul Olt. Poliţistul a fost obligat şi la plata a 600 de lei cheltuieli judiciare. Pedeapsa primită de agentul Zâmbrea a venit după ce, în noiembrie 2008, a fost prins în flagrant în timp ce primea de la un şofer o sumă de bani pentru a-l „ierta“. Şoferul i-a dat poliţistului 130 de lei, înţelegându-se cu agentul ca, în ziua următoare, să îi mai dea 170 de lei. Între timp, conducătorul auto a denunţat fapta agentului, iar procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au organizat pe 18 noiembrie un flagrant, bancnotele care au fost date drept mită fiind marcate. Amănunte puteţi citi în Gazeta de Sud.
Apel pentru şpagă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei