Oltchim – ETA Gyor 28-26
Sala Sporturilor „Traian“, spectatori: 3.000.
Oltchim: Huţupan, Tolnai – Lecuşanu (7 goluri), Elisei (5), Manea (4), Pidpalova (4), Maier (3), Meiroşu (3), Luca (2), Borbas, Szucs, Ahymkute, Puşcaşu, Avădanii. Antrenor: Radu Voina.
Gyor: Palinger – Gorbicz (10), Verten (5), Tomori (3), Mravikova (3), A. Herr (2), Spiridon (2), Rotiş 1, Kovaciscs, Herr, Horvath, Hornyak. Antrenor: Csaba Konkoly.
Au arbitrat: Nenad Nikolic – Duşan Stojkovic (Serbia).
Oltchim a jucat împotriva unguroaicelor de la Gyor şi a arbitrilor din Serbia, trecând pe primul loc al clasamentului în Grupa 2 a Ligii Campionilor.
Meciul dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi ETO Gyor a semănat mai puţin cu cel jucat în sezonul trecut tot în faza grupelor principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Dinspre grupul de suporteri ai campioanei Ungariei nu s-a mai auzit lozinca „români, ţigani“, iar vâlcenii nu au mai scandat „afară cu ungurii din ţară“. Cele două galerii au cântat împreună câteva cântece, iar „verzii“ au afişat un banner pe care scria în ungureşte: „Marian Cozma, să te odihneşti în pace!“.
Radu Voina a gândit foarte bine începutul de meci, a tri-
mis-o pe Elisei să ţină om la om la Gorbitz, în timp ce Luca şi Lecuşanu au blocat-o pe Tomori în momentul în care „tunarul“ oaspetelor încerca să arunce de pe inter. Campioana României a luat avans încă din debut şi la mijlocul primei reprize conducea cu 8-5, moment în care Csaba Konkoly a cerut timp de odihnă. Gyor a revenit şi a egalat pe tabela de marcaj, 12-12 (‘26), dar oltencele au terminat primul mitan în forţă şi au intrat la cabine în avantaj, scor 16-14.
Chimistele au transpirat din greu pe final
Repriza secundă a fost asemănătoare, cu unguroaicele încercând din răsputeri să ţină aproape şi să egaleze. Oltchim s-a desprins la 23-19 şi se părea că va obţine un succes lejer, dar în ultima parte a meciului la rampă au ieşit cei doi arbitri din Serbia, care au fluierat într-o singură direcţie şi le-au ajutat pe oaspete să revină în joc. Cu trei minute înainte de final situaţia devenise critică pentru Vâlcea. Gyor conducea cu 26-25, avea atacul şi, în plus, superioritate numerică după o eliminare uşor dată Steluţei Luca. Vâlcencele s-au apărat eroic în doar cinci jucătoare, Luminiţa Huţupan a scos două mingi în postura de unu la unu şi Oltchim a marcat de trei ori consecutiv, consemnând o victorie muncită şi meritată.
A fost 28-26 şi acum semifinalele se văd din ce în ce mai clar la Vâlcea. Oltchim a trecut pe primul loc al Grupei 2 principale şi poate tranşa problema calificării în cazul în care sâmbătă obţine un nou succes la Ljubljana.
„Un astfel de meci
e greu de trăit“
Tehnicianul principal al Oltchimului, Radu Voina, a trăit la intensitate maximă meciul: „Un astfel de meci e greu de trăit. Puteam pierde o partidă după ce am condus 56 de minute şi ar fi fost nedrept. O spun cu mâna pe inimă. Am meritat această victorie. Avem şanse reale de calificare, iar aceste fete au demonstrat că au un caracter puternic, merită lăudate, merită statui. La cât de agresiv s-au apărat unguroaicele cred că numai o eliminare de două minute este foarte puţin, dar oricum contează mai puţin şi eu, de obicei, nu comentez arbitrajul“.
De partea cealaltă, tehnicia-nul unguroaicelor, Csaba Konkoly, a spus: „Ştiam că Oltchim este o echipă puternică. Am alergat după egalare 55 de minute şi când am obţinut-o nu am ştiu ce să facem cu ea. Finalul a fost tensionat, ambele echipe puteau să se impună. A câştigat Vâlcea şi ţin să le felicit pe handbalistele de la Oltchim. În mod normal vom merge împreună în semifinale“.

