„Schijă“ a jucat din primul minut în partida cu SC Karlsruhe, dar nu a reuşit să înscrie, la fel ca şi Marica, titular în meciul Hanovra – Stuttgart.
Atacanţii români Sergiu Radu şi Ciprian Marica au fost titulari la echipele lor de club în etapa a 20-a a Bundesligii. Radu a jucat pentru FC Köln în partida cu SC Karlsruhe, încheiată la egalitate pe teren propriu, scor 0-0. „Schijă“ a rămas pe teren până în minutul 58, când a fost înlocuit de Cristoph Daum cu Ishiaku. După această remiză, Köln ocupă locul al 11-lea în clasament, cu 25 de puncte.
Ciprian Marica a fost şi el titularizat în atacul lui VfB Stuttgart de antrenorul Markus Babbel, alături de starul Mario Gomez, în meciul încheiat la egalitate, scor 3-3, la Hanovra. Stuttgart a condus cu 2-0 graţie golurilor marcate de Gomez (’5) şi Lanig (’22), dar s-a văzut egalată până la pauză, pentru Hanovra înscriind Stajner (’44) şi Krzynowek (’45). Gazdele au trecut în avantaj în minutul 85, când a punctat Forssell, dar, două minute mai târziu, scorul a devenit din nou egal, 3-3, mijlocaşul lui Stuttgart, Hitzlsperger, fiind cel care a închis tabela. Marica a rămas pe gazon până în minutul 80, când i-a luat locul brazilianul Cacau. Stuttgart, campioană în urmă cu doi ani, ocupă acum locul al şaptelea în Bundesliga.
Hertha a devenit lideră
Înaintea rundei a 20-a a campionatului Germaniei, prima poziţie în clasament era ocupată de nou-promovata Hoffenheim, care era urmată de Bayern München. Hoffenheim a pierdut însă, surprinzător, cu 4-1, meciul jucat pe teren propriu cu Bayer Leverkusen, elevii lui Ralf Rangnick arătând ca o formaţie din liga secundă pe durata întâlnirii. Bayern a întâlnit în deplasare ocupanta locului al treilea, Hertha Berlin, şi avea şansa să se distanţeze de Hoffenheim, numai că gruparea din capitala Germaniei s-a impus cu 2-1 în faţa bavarezilor şi a trecut pe prima poziţie în clasament. Hertha a deschis scorul în minutul 38, prin Voronin, iar Klose a egalat în minutul 66. Acelaşi Voronin a marcat golul victoriei gazdelor cu un sfert de oră înainte de finalul partidei. Hertha are acum un avans de un punct faţă de Bayern şi de două faţă de Hoffenheim.
În etapa următoare, a 21-a, Bayern va evolua pe teren propriu cu FC Köln, Hertha va juca la Wolfsburg, iar Hoffenheim va întâlni în deplasare pe Stuttgart.
Schalke 04, echipă cu pretenţii la un loc de Liga Campionilor în acest sezon, a plecat învinsă de la Bochum, gazdele, care se luptă pentru salvarea de la retrogradare, impunându-se cu 2-1. Oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 18, cand a punctat internaţionalul Kevin Kurany, dar scorul a fost egal la pauză, 1-1, după reuşita lui Azaouagh din minutul 44. Golul victoriei lui Bochum a fost marcat de Dabrowski (’57). Schalke a coborât pe locul al optulea, în condiţiile în care în stagiunea trecută a fost în cărţi şi în lupta pentru titlul de campioană a Germaniei.
Campionatul Germaniei, etapa a 20-a
Rezultate: FC Köln – Karlsruhe 0-0, VfL Bochum – Schalke 04 2-1, Eintracht Frankfurt – WfL Wolfsburg 0-2, Hanovra – VfB Stuttgart 3-3, Hertha Berlin – Bayern München 2-1, Werder Bremen – Borussia M’gladbach 1-1, Hoffenheim – Bayer Leverkusen 1-4. Aseară, după închiderea ediţiei, s-au jucat meciurile Hamburg – Arminia Bielefeld şi Borussia Dortmund – Energie Cottbus.
Clasament: 1. Hertha 40 de puncte, 2. Hoffenheim 39 p, 3. Bayern 38 p, 4. Leverkusen 36 p, 5. Hamburg 36 p, 6. Wolfsburg 33 p, 7. Stuttgart 32 p, 8. Schalke 04 30 p, 9. Borussia Dortmund 30 p, 10. Werder Bremen 27 p, 11. FC Köln 25 p, 12. Hanovra 21 p, 13. Eintracht Frankfurt 20 p, 14. Arminia Bielefeld 18 p, 15. VfL Bochum 17 p, 16. Karlsruhe SC 17 p, 17. Energie Cottbus 16 p, 18. Borussia Möenchengladbach 13 p.

