Dacă se va decide reducerea personalului din întreg sistemul bugetar cu 20% funcţionarii publici se vor alia cu profesorii şi cadrele medicale şi vor relua protestele până când vor da jos guvernul, a declarat azi, pentru NewsIn, preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.
"O reducere a personalului din întreg sistemul public ar paraliza practic activitatea administraţiei locale întrucât şi aşa există un deficit de forţă de muncă de aproape 15.000 de persoane. România are în acest moment doar un funcţionar public la 800 de persoane, faţă de media Uniunii Europene unde există un funcţionar pentru fiecare zece locuitori", a precizat Marica.
Acesta a ţinut să-i avertizeze pe reprezentanţii guvernului că riscă să reaprindă protestele sindicale întrucât nici profesorii şi nici cadrele medicale nu vor fi de acord cu reduceri de personal în schimbul majorării salariilor.
Liderul Sed Lex a mai spus că reducerea cu 20% a posturilor din aparatul central va afecta aproape 2.000 de salariaţi din ministere şi agenţii guvernamentale.
"În administraţia centrală lucrează în acest moment aproape 14.000 de persoane, 12.000 la nivel executiv şi 2.000 la nivel de conducere. O reducere cu 20% a personalului din aparatul central înseamnă de fapt în jur de 2.000 de disponibilizări", a explicat Marica.