16.4 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCredincioşii au luat Agheasma Mare

Credincioşii au luat Agheasma Mare

Sărbătoarea Botezului Domnului a adunat ieri mii de credincioşi în locaşurile de cult din Olt. Oamenii au uitat de gerul năprasnic şi au asistat la slujba de sfinţire a apei.

Mii de credincioşi de toate vârstele au înfruntat ieri gerul şi au participat la slujbele de sfinţire a Agheasmei Mari, în locaşurile de cult creştin-ortodoxe din judeţul Olt. Multe biserici au devenit neîncăpătoare, astfel că unii enoriaşi au ascultat slujba de afară.

La Mănăstirea Clocociov din Slatina, credincioşii au început să se adune încă de la primele ore ale zilei. Au adus cu ei sticle curate, pe care le-au acoperit cu un mănunchi de busuioc. Pentru e evita îmbulzeala, măicuţele au sfinţit agheasma dimineaţa devreme, înainte ca enoriaşii să vină la biserică. Cei care nu au avut timp sau răbdare să asculte întreaga slujbă, au luat apă sfinţită şi au plecat acasă, înainte de încheierea ceremonialului religios. Chiar şi aşa, biserica a fost arhiplină, sute de persoane ascultând, preţ de câteva ore, cântecele şi rugăciunile măicuţelor. Atmosfera de mare sărbătoare a fost completată de mirosul de busuioc şi mir, ce au pus stăpânire pe locaşul de cult. Dacă tinerii au venit la mănăstire doar să ia apă sfinţită şi să aprindă o lumânare, persoanele mai în vârstă au stat la slujbă până la prânz.

Şi la celelalte biserici din oraş, aceeaşi atmosferă de mare sărbătoare. La bisericuţa din lemn de pe strada Basarabilor, din Slatina, enoriaşii au adus de acasă sticle în care au pus apă, bucuioc şi lumânări. Aici, agheasma a fost împărţită enoriaşilor ceva mai târziu, după încheierea slujbei de sfinţire.

 

Puteri miraculoase

 

Apa sfinţită luată de la biserică în ziua de Bobotează are puteri miraculoase, potrivit tradiţiei religioase. Urmând un obicei străvechi, credincioşii ortodocşi păstrează agheasma în recipiente din sticlă sau din lemn, acoperite cu busuioc. Mai ales la sate, vasul cu apă sfinţită este păstrat la icoană, până anul următor, când apele se vor sfinţi din nou. În unele localităţi ale judeţului, gospodarii obişnuiesc să stropească toate încăperile casei sau chiar grajdurile animalelor cu apă sfinţită, în ziua de Bobotează.

În credinţa populară, agheasma fereşte de boli şi spirite rele. Oamenii beau din apa sfinţită pe tot parcursul anului, în zile de mare sărbătoare sau atunci când suferă de vreo boală, având credinţa că agheasma are puteri miraculoase.

Tradiţia religioasă creştin-ortodoxă spune că Boboteaza ne aminteşte de botezul Domnului Hristos primit de la Sfântul Ioan, numit şi botezul pocăinţei. Sfântul Ioan a ezitat să îl boteze, ştiindu-l fără de păcate. Mântuitorul I-a spus că astfel avea să se împlinească toate proorocirile şi că El nu a venit să strice legea Vechiului Testament, ci să o împlinească. A venit să se boteze fără a avea păcate, dar a luat asupra sa păcatele noastre. Botezul a prilejuit arătarea Sfintei Treimi, şi anume: Fiul – care se botează, Duhul Sfânt – care se pogoară deasupra Fiului în chip de porumbel, iar glasul Tatălui se auzea zicând: «Acesta este Fiul meu cel iubit întru care am binevoit». Prin acest semn l-a recunoscut Ioan pe Mântuitor din mulţimea de oameni care veneau să se boteze.

Astăzi, creştin-ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, considerat de Biserica Ortodoxă cel mai mare dintre prooroci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS