Mamuţii au dispărut în urma unei ploi de meteoriţi
Cercetătorii din cadrul Universităţii din Oregon au descoperit milioane de nanodiamante în sol şi consideră că acestea sunt dovezile unei ploi de meteoriţi care a căzut pe Pământ în urmă cu 12.900 de ani. Puterea meteoriţilor a fost echivalentă cu cea a câtorva mii de bombe atomice, aceştia ducând la dispariţia mai multor specii de animale, printre care şi mamuţii. Potrivit cercetătorilor, căderea meteoriţilor a dus la dispariţia a zeci de specii şi la începerea unei perioade glaciare care a durat 1.300 de ani. Diamante atât de mici încât abia sunt vizibile cu un microscop electronic susţin această teorie, sunt de părere cercetătorii. Aceste nanodiamante, găsite la câţiva centimetri sub pământ în mai multe locaţii din America de Nord, s-au format la temperaturi foarte mari, în condiţii de presiune mare, create de o explozie cosmică, spun oamenii de ştiinţă. Astfel de nanodiamante au fost descoperite în zona care din Arizona şi Carolina de Sud urcă spre statele canadiene Alberta şi Manitoba. Rezultatele studiului condus de un grup de arheologi din cadrul Universităţilor Oregon, California, Northern Arizona, Oklahoma şi DePau au fost publicate recent în revista Science. „Aceste descoperiri aduc dovezi puternice ale unui impact cosmic de acum aproximativ 12.900 de ani, ce a avut consecinţe dezastruoase de mediu pentru plante, animale şi oameni“, a declarat arheologul Douglas Kennett, de la Universitatea Orgeon. „Un roi de comete a aruncat cu foc peste întreaga regiune şi a topit un gheţar care, odată, acoperea zona Marilor Lacuri, inundând zonele prin care trecea râul Mississippi. Valurile apelor au cauzat schimbări în Oceanul Atlantic, ce au dus la o epocă de gheaţă cunoscută drept Younger Dryas“, a mai spus Kennett, subliniind că printre speciile dispărute atunci se numără mamuţii, tigrii cu dinţi-sabie, cămilele americane, ursul cu faţa scurtă, castorul gigant şi leul american.