31.7 C
Craiova
miercuri, 16 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTuriştii români care merg pe cont propriu trebuie să-şi înregistreze şederea în Italia, Croaţia şi Macedonia

Turiştii români care merg pe cont propriu trebuie să-şi înregistreze şederea în Italia, Croaţia şi Macedonia

Turiştii români care călătoresc pe cont propriu în afara ţării trebuie să se înregistreze la autorităţile locale dacă şederea depăşeşte opt zile în Italia, trei zile în Macedonia sau 24 de ore în Croaţia, avertizează Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-un îndrumar de călătorie pentru sărbătorile de iarnă.
"În cazul în care călătoriţi pe cont propriu, trebuie să ţineţi cont că, în anumite ţări, trebuie să vă înregistraţi în funcţie de perioada pe care o veţi petrece în ţara respectivă", atrage atenţia MAE. Spre exemplu, este necesară înregistrarea la autorităţile locale dacă şederea depăşeşte opt zile în Italia, trei zile în Macedonia, 24 ore în Croaţia, în timp ce în Marea Britanie sau Irlanda nu este prevăzută o astfel de obligaţie sau un termen. În plus, călătorii care se deplasează în Croaţia sunt sfătuiţi de MAE să evite referirile la asemănările cu limba şi poporul sârb. În privinţa Bulgariei, MAE atrage atenţia că "poliţia locală suspendă cu mare uşurinţă permisele" de conducere şi recomandă românilor să conducă prudent.  Românii care vizitează Atena, Salonic sau alte oraşe Grecia, ar trebui, potrivit MAE, să evite zonele unde au loc manifestaţii publice de protest. Pentru turiştii a căror destinaţie este Austria, în special în landurile Tirol şi Kärntner, MAE recomandă informarea din timp despre starea vremii şi a drumurilor (căderile masive de zăpadă conduc la impunerea unor restricţii de circulaţie care merg până la închiderea drumurilor pentru circulaţia publică).  Ministerul atrage atenţia turiştilor care călătoresc în Turcia să evite locurile aglomerate şi implicarea în demonstraţii. În cazul unui accident auto soldat cu un deces, toate persoanele implicate sunt arestate, până la stabilirea vinovăţiei de către autorităţile judiciare. "Este bine ca atunci când achiziţionaţi un obiect de artă, să solicitaţi factura şi un certificat care să ateste că acel obiect poate fi exportat. În cazul în care comerciantul nu îl poate furniza, adresaţi-vă în acest sens celui mai apropiat muzeu", se arată în îndrumarul de călătorie al MAE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS