Constat cu tristeţe că, deşi mai sunt doar trei luni până la alegerile al căror moment se cunoaşte de patru ani, deocamdată nici un partid din spectrul politic nu a venit cu propuneri serioase de guvernare.
Ştiţi bancul cu cocoşul? Găinile au fost convocate de cocoş la o şedinţă, şi arătându-le un ou de struţ, le-a transmis următorul mesaj: „Doamnelor, nu vreau să vă critic, dar poate nu ar fi lipsit de temei să vedeţi ce face concurenţa“.
Aşa şi la noi. Tot mai mulţi cocoşi îşi strâng găinile şi încearcă să inventeze cel mai mare ou, care, prezentat electoratului la alegeri, să reprezinte oul de aur, pe care toată lumea l-ar vota.
Nici un partid nu porneşte de la realităţile economice ale României în fundamentarea promisiunilor viitoare. În schimb, toate vor să fie cocoşul. Mai mult, avem şi trei propuneri de viitori cocoşi.
Ce visează Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu. Al doilea cel mai experimentat prim-ministru de după revoluţie – din punct de vedere al longevităţii în acelaşi fotoliu (doar va fi al doilea care „prinde“ un mandat întreg, de patru ani, deşi şansele care i se dădeau la început erau minime). Să nu uităm că a venit din postura de perdant al alegerilor (Alianţa D.A. s-a clasat pe al doilea loc la alegerile din 2004). Ce promite Domnia sa? O precizare la început: apreciez că nu a confiscat încă procesul de aderare a României la Uniunea Europeană doar pentru dânsul şi PNL.
A şaptea putere economică a Uniunii Europene. Asta propune Domnia sa. Nu-i rău ca slogan, nici original însă. Pentru că a fost lansat încă de la debutul anului 2007 de reprezentantul Comisiei Europene la Bucureşti, într-o conferinţă transmisă în direct la The Money Channel. Este însă fundamentat sloganul?
Din păcate, nu. Ştiţi care este a şaptea putere economică a Uniunii din punct de vedere al PIB-ului? Belgia. Ştiţi care a fost PIB-ul Belgiei la sfârşitul anului 2007? 423 de miliarde de dolari. Ştiţi care a fost PIB-ul României la finalul anului 2007? Aproximativ 157 de miliarde de dolari. Iar dacă Belgia a fost în 2007 a şaptea mare putere economică a Uniunii Europene, noi ne-am plasat pe poziţia 19, sub Cehia, dar deasupra Ungariei. Iar dacă privim un indicator la fel de important, din punct de vedere economic, PIB-ul pe cap de locuitor, vom vedea că la finalul anului 2007 am ocupat un nedorit loc 26, surclasându-i doar pe bulgari – ultima poziţie în clasamentul Uniunii.
Cifrele şi premierul
Acum, premierul ne propune să depăşim Belgia. Wow! Cum facem? În primul rând, unde trebuie să ajungem şi care sunt scenariile?
Primul. Economia României va creşte an de an cu 20% pe an. E o aberaţie. Nu s-a întâmplat în nici un stat al Uniunii şi nu ni se va întâmpla nici nouă. Mai băgăm o aberaţie în ecuaţie: economia Belgiei va sta pe loc an de an. În aceste condiţii, aberante din punct de vedere economic, am reuşi să depăşim Belgia din punct de vedere economic la finalul anului 2013, adică după ce va fi fost încheiat un mandat întreg al viitorului prim-ministru.
Al doilea scenariu. Aproape la fel de imposibil. Economia României va creşte cu 10%, în fiecare an, iar economia Belgiei va sta pe loc. În acest caz, vom depăşi Belgia peste zece ani, în anul 2018. Două precizări: pentru asta ar însemna ca anul 2018 să fie al 19-lea an consecutiv de creştere economică pentru România. Nu s-a întâmplat nicăieri în lume şi nu ni se va întâmpla nici nouă. Cunoaştem că economia este ciclică, perioadele de dezvoltare economică fiind urmate de perioade de stagnare sau chiar de contracţie economică. Chiar şi în acest scenariu este greu de presupus că Belgia nu va creşte economic până în anul 2018.
Al treilea scenariu, mai realist din punct de vedere al procentelor. Să presupunem că economia României va creşte, pe medie, cu 5%, în fiecare an (posibil din punct de vedere economic, având în vedere şi perioadele de contracţie economică). Posibil doar în cazul unui mix coerent de politici, fără derapaje majore interne şi internaţionale, şi, în special, mulţumită faptului că venim foarte de jos şi avem mult de recuperat. În acest caz, alăturând o precondiţie aberantă, că economia Belgiei va stagna, vom reuşi să depăşim Belgia în anul 2028. Adică peste 21 de ani. Economia Belgiei nu va stagna, iar mai mult, domnul prim-ministru nu numai că nu va mai fi premier, dar având în vedere că speranţa medie de viaţă la bărbaţi în România este de 68,2 ani, iar domnul prim-ministru ar avea atunci 77 de ani, nu pot decât să îi doresc o sănătate de fier.
Hai să emigrăm în Belgia!
Aaa… şi să nu uit. Agenţia de rating Fitch tocmai ne-a coborât perspectiva de rating de la stabil la negativ…
Cel mai realist scenariu este însă ca în următorii doi ani Belgia să crească economic cu o medie modestă, de 2% pe an. Or, în acest caz, în anul 2028, PIB-ul lor va fi de 641 de miliarde, iar al nostru, dacă vom reuşi să creştem an de an, cu 5%, va fi de 437 de miliarde. Şi ne vom trezi că, în 2028, vom relua calculele: câţi ani ne vor trebui să devenim a şaptea mare putere din Uniunea Europeană, dacă ea va mai exista.
Am făcut aceste calcule doar pentru a va arăta că politicienii poate că au habar despre ce vorbesc, dar realismul lor este departe. Iar, din păcate, miza nu este să devenim a şaptea putere economică a Uniunii Europene. Pentru că, dacă vrem asta, cel mai simplu ar fi să ne mutăm în Belgia. Unde am avea şi infrastructură, şi educaţie, şi sănătate, şi tot. Nu ar mai trebui să aşteptăm minimum 28 de ani.
De fapt, contează cât produce fiecare locuitor al României. Pentru că, în funcţie de cât produce, fiecare este plătit, iar de plata fiecăruia depinde nivelul de trai. Şi, din păcate, aici suntem pe poziţia 26 din 27. Iar ca să ajungem pe poziţia a şaptea este un drum şi mai lung. Iar ceea ce nu spune nici un politician este cum vom recupera, economic, acest decalaj. E uşor să spui: salariul mediu brut în 2012 va fi de 800 de euro, iar punctul de pensie, de 350 de euro. Mai greu este să ajungi acolo. Asta aştept eu să propună, în programele economice inexistente deocamdată, candidaţii la poziţia de premier.
Despre celelalte două propuneri, domnul Mircea Geoană şi domnul Theodor Stolojan, voi vorbi săptămânile viitoare. Dar tare mi-e teamă că se va aplica bancul cu cocoşul. Şi că, în faţa viitoarelor echipe de strategi economici, discursul va fi de genul: „nu vreau să critic, dar poate ar fi bine să vedeţi ce face concurenţa“. Şi, într-o „exuberanţă iraţională“, să intrăm într-un cerc al promisiunilor prin care redefinim oul de găină în ou de struţ. Doar că găinile nu sunt struţi.
