Principalul suspect pentru uciderea lui Mihai Pârvu, zis Caiac, craioveanul Cătălin Marian Mavrichie, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, acesta fiind acuzat de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Reamintim că vineri procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au hotărât ca Mavrichie să fie reţinut pentru 24 de ore. Anchetatorii au precizat că măsura reţinerii a fost luată după ce din probele administrate s-a stabilit că, marţi dimineaţă, Mavrichie, în urma unor discuţii contradictorii cu Caiac, la domiciliul acestuia din urmă, a tras mai multe focuri de armă letală cu proiectil metalic, unul dintre ele lovind victima. Caiac a decedat două ore mai târziu, la Spitalul de Urgenţă Craiova. Vineri seară, Mavrichie a fost prezentat la Tribunalul Dolj, magistraţii acceptând propunerea procurorilor şi hotărând ca învinuitul să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au comunicat că, după emiterea mandatului pe numele lui Mavrichie, acesta a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, unde va rămâne internat sub pază până când medicii îl vor externa, după care va fi transferat în arest.

