15.6 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateConservatorii ameninţă cu demisia dacă nu obţin postul de vicepreşedinte al Senatului

Conservatorii ameninţă cu demisia dacă nu obţin postul de vicepreşedinte al Senatului

Preşedintele PC, Daniela Popa, a declarat astăzi că, dacă plenul Senatului nu va valida componenţa Biroului Permanent în care postul de vicepreşedinte al Senatului revine conservatorilor, toţi senatorii formaţiunii vor demisiona din această cameră.

Reacţia liderului PC vine după o dispută între conservatori şi PRM, Corneliu Vadim Tudor invocând un protocol care îi asigura partidului său vicepreşedinţia Camerei superioare. De cealaltă parte, conservatorii revendică această funcţie care le-ar reveni potrivit algoritmului politic.

Popa s-a arătat dezamăgită că în cadrul şedinţei Biroului Permanent de la Senat nu s-a ţinut cont de "voinţa unui partid parlamentar" şi de algoritmul prin care PC doreşte să-şi reia  în această sesiune postul de vicepreşedinte de la PRM şi a susţinut că nu se poate vota în plen un Birou Permanent fără toţi membrii propuşi. Dacă acest lucru se va întâmpla totuşi, actele BP ale Senatului vor fi lovite de nulitate, a mai avertizat Popa.

PRM şi PC îşi dispută un post de vicepreşedinte al Senatului, asupra căruia au convenit la începutul anului. Astfel, potrivit unui protocol între cele două formaţiuni acesta revenea peremiştilor, în vreme ce conservatorii rămâneau cu un post de secretar. Revenirea PC asupra deciziei a stârnit reacţia vehementă a lui Corneliu Vadim Tudor.

"Din păcate, mă văd din nou nevoit să-i dau dreptate lui Traian Băsescu care vorbea despre PC ca soluţia imorală. Am semnat cu doamna Daniela Popa, preşedinta PC, un protocol care a fost supus votului Biroului Permanent al Senatului, dar şi plenului Senatului, prin care acest partid a cedat PRM funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi PRM a cedat PC două funcţii, aceea de secretar al Senatului şi  preşedinte al Comisiei Economice", a explicat azi C.V. Tudor. Liderul PRM a susţinut că decizia conservatorilor este urmare a refuzului PRM de a fuziona cu PC. 

"Nu vreau să comentez motivele, însă e o decizie  a partidului pe care eu trebuie să o respect. Nu vreau să comentez de ce s-a ajuns în asemenea situaţie. Juridic, conform algoritmului politic, locul de vicepreşedinte revine PC iar nomializarea este un atribut al liderului grupului parlamentar, ori eu nominalizez pe altcineva", este punctul de vedere susţinut de liderul PC, senatorul  Sabin Cutaş. El a precizat că propunerea PC este ca postul să fie ocupat de Corneliu Pascu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS