Berbec
Legile vă ţin pe loc, mai bine zis vă interzic să mergeţi în direcţia la care vă gândeaţi. Unele lucruri nu pot fi atinse, deci nu insistaţi şi, mai ales, nu vă abateţi de la calea dreaptă, pentru că nu merită să încălcaţi vreo lege. Puteţi atinge succesul parcurgând calea impusă de alţii, ca literă de lege, şi chiar dacă aveţi mai puţine libertăţi nu înseamnă că n-aveţi acces la ceea ce este util pentru dumneavoastră.
Taur
Exact de unde aveaţi mai puţine şanse de victorie primiţi o veste bună, ce vă face să aveţi mai multă încredere în dumneavoastră. Aveaţi dubii cu privire la reuşită, tocmai de aceea este de mirare că totuşi a ieşit ceva din eforturile dumneavoastră. Mai suspicios, mai puţin motivat, aţi dus mai departe ce aţi început, fără să credeţi în forţele proprii, şi iată că norocul a ţinut cu dumneavoastră şi aţi rezolvat problema cum nici nu speraţi.
Gemeni
Veştile de la prietenii de familie sunt dintre cele mai bune, deci aşteptaţi-vă la un mesaj interesant sau la un telefon pe placul dumneavoastră, care vă aduce la cunoştinţă informaţii bune legate de viitor. Poate primiţi o invitaţie la o petrecere, la o nuntă sau aflaţi că nişte prieteni buni s-au mutat în casă nouă ori au un copil. Nu sunt surprize, vă aşteptaţi la ele, dar veştile abia acum ajung la urechile dumneavoastră.
Rac
Dragostea este cel mai de preţ bun de care dispuneţi, de aceea aţi vrea ca şi partenerul să aşeze pe acelaşi plan relaţia, aşa cum faceţi dumneavoastră. Poate acordaţi mai multă atenţie relaţiei de cuplu decât oricăror interese, deci persoana iubită nu poate fi decât măgulită de grija pe care i-o purtaţi. Nu vă aşteptaţi însă ca ea să ofere aceleaşi sentimente, cu aceeaşi generozitate, pentru că dumneavoastră sunteţi cel cu suflet mare.
Leu
Uneori nu ştiţi să vă bucuraţi de succes nici când vi se oferă pe tavă. Deşi azi aveţi ocazia de a vă vedea un vis împlinit, chiar şi fără să fi crezut vreodată că este posibil, începeţi să vă îndoiţi de reuşită şi căutaţi nod în papură. Vă puneţi întrebări care trădează neîncrederea dumneavoastră în acest succes, ca şi cum l-aţi respinge sau aţi bănui că în spatele lui se află nişte intenţii suspecte. Dacă săpaţi după secrete, le veţi găsi, dar stricaţi toată bucuria momentului.
Fecioară
Sunteţi foarte aproape de un scop pentru care aţi depus mari eforturi până acum, dar încă aveţi de trecut prin câteva probe de încercare. Răbdarea şi rezistenţa vă sunt testate, dar se ştie că, atunci când aveţi un ţel de atins, daţi dovadă de imense resurse de energie şi de tenacitate. Vă daţi la o parte inamicii cu curaj şi vă opuneţi părerilor adverse, chiar de-ar fi să vă faceţi alţi duşmani. Luptaţi pentru ideile dumneavoastră.
Balanţă
Ziua este plăcută, apar suficiente ocazii de socializare şi distracţie. Sunteţi un prieten popular, a cărui companie este căutată de multă lume, pentru că spuneţi prezent la orice invitaţie care vă rupe puţin din cotidian. Aduceţi un zâmbet pe chipul celor obosiţi şi readuceţi speranţa în sufletul celor supăraţi. E normal ca, având asemenea efect asupra celor din jur, să fie coadă la uşa dumneavoastră, pentru a le fi prieten!
Scorpion
Vă aflaţi în medii aglomerate, cu multă lume, alături de persoane necunoscute cu care trebuie să intraţi rapid în discuţie. Nu aveţi timp de adaptare, deci trebuie să vă puneţi în aplicare toate talentele de comunicator, pentru a lăsa o impresie bună. Aveţi ocazia să vă măriţi cercul de prieteni şi de cunoştinţe, dintre care unii vor juca roluri importante în viitor, de aceea merită să le câştigaţi simpatia.
Săgetător
Aveţi atitudini diferite pe parcursul zilei, dar schimbările frecvente de dispoziţie sunt cauzate de persoanele cu care intraţi în contact. Unii vă irită şi se opun la tot ce spuneţi, deci e normal să răbufniţi, pe când alţii sunt de un calm imperturbabil şi vă enervaţi din nou din cauza comodităţii lor. Vă e greu să păstraţi un echilibru între cele două stări, de aceea păreţi capricios.
Capricorn
Viaţa de familie este cam tristă, din cauza unor evenimente care ajung la urechea dumneavoastră prin intermediul unor rude. Poate un părinte este bolnav şi suferiţi şi dumneavoastră alături de el sau au apărut unele tensiuni între soţ şi soţie şi nimeni nu găseşte încă o cale de împăcare. Aproape că nu vreţi să vă întoarceţi acasă de la serviciu, întrucât ceea ce vă aşteaptă între pereţii locuinţei dumneavoastră nu vă inspiră nici o bucurie.
Vărsător
Succesul vă dă aripi şi, când vedeţi că planurile începute de mult înaintează atât de bine, făcând paşi repezi spre reuşită, aveţi curaj să vă avântaţi şi mai sus, cu şi mai multă îndrăzneală. Victoria vă motivează şi vă face să vă gândiţi deja la alt proiect, pe care să-l porniţi după ce veţi fi terminat planurile în desfăşurare. De fapt, reuşita de acum va fi punctul de plecare al unui viitor succes.
Peşti
Scăpaţi de o obsesie, vi se ia o piatră de pe inimă şi, în sfârşit, puteţi răsufla uşurat că tot ce a fost mai greu şi mai urât a trecut. Nu a fost uşor să depăşiţi acest impas, a avut efecte negative asupra psihicului dumneavoastră, dar din toate aţi avut ceva de învăţat, care vă va face mai puternic. V-aţi eliberat de un stres şi vă simţiţi din ce în ce mai bine, uitând supărarea de până acum.

