A fost o lume
de Ion Floricel
Recent, la Editura Scrisul Românesc din Craiova a apărut o nouă carte. Romanul „A fost o lume“ esenţializează cărţile anterioare ale lui Ion Floricel.
Conjugând profesia de magistrat cu pasiunea pentru literatură, perseverent cu sine şi evoluând de la un roman la altul, prozatorul Ion Floricel se dovedeşte, azi, creatorul unei adevărate epopei, cu oameni şi evenimente, ritualuri şi tradiţii, care fac dovada stăpânirii meşteşugului scriitoricesc. Suita de romane, a căror acţiune este plasată într-un anume spaţiu/timp, acoperă o realitate în care substanţa umană e mai profundă, distingându-se printr-o psihologie dubitativă existenţială, pe care autorul o recuperează estetic.
Mizând pe un fond aperceptiv, căutând sensuri şi semnificaţii umane, cărţile lui Ion Floricel sunt incitante prin puterea de a rezona în actualitate printr-o divers gradată ţesătură de relaţii sociale, psihologice, politice etc. Pulsul interior al naraţiunilor dezvăluie pagini grave de interioritate (re)construite prin meticulozitatea detaliului. Personaje încărcate de umanitate, capabile de tensiuni interioare, parcurg trasee de viaţă care interferează cu un complex de trăiri ce devin pledoarii pentru o existenţă spirituală.
Prin profesie martor credibil, adaugă realităţii cognoscibile o infuzie de fantezie, astfel că personaje reale devin prototipuri umane. Modalitatea de construcţie a personajelor dezvăluie modernitatea; focalizând atenţia asupra personajelor-reflector, protagonistul – alter ego al autorului – de o francheţe aluzivă şi eluzivă dezvăluie adevăruri subiective pline totuşi de semnificaţii morale.
Alternare de planuri narative, romanele lui Ion Floricel sunt marcate de axul-reper prin care prezentul devine o permanenţă în reflectarea căreia tuşele de culoare probează rafinament stilistic, iar tehnica de scriitură se particularizează printr-o notă personală.
Procedeul utilizat pentru construirea intrigii îl constituie paralelismul antitetic şi gradual. Prin gradaţie, prozatorul evită monotonia conflictului, iar antiteza presupune prezenţa a cel puţin două elemente, care comportă constituenţi identici dar şi componente diferite – atitudini faţă de viaţă, modalităţi de comportare – prin care legea morală se impune ca un element de universalitate.
Plasându-şi mare parte a acţiunii romanelor în „ţinutul Teicanilor“, Ion Floricel impune o hartă spirituală cu fulgurante nuanţe, care reverberează un fluid indicibil, care creează cititorului o emoţie tulburătoare dar şi estetică. Registrul narativ, labirinturi ideatice, se constituie într-un tot stilistic ce se completează şi se integrează într-un univers de gândire şi simţire ipostaziere a eului creator.
Creator autentic, romanele lui Ion Floricel se disting prin arabescul psihologiilor, prin modul de marcată semnificaţie ideatică, cu atent dozate accente satirice şi polemice vizavi de dimensiunile umanului, personajele ajungând să se lămurească asupra naturii lor morale. Discursul epic surprinde, în romanele lui Ion Floricel, prin acuitatea spiritului de observaţie şi a imaginaţiei probând clarviziune asupra unei realităţi sociale alterate de mentalităţi şi comportamente, dacă nu imorale, cel puţin compromiţătoare pentru o existenţă normală.
De-a lungul anilor, prozatorul Ion Floricel a mai scris şi publicat romanele: „Moarte deocheată“, Ed. Oltenia, Craiova, 1991; „Pământ însângerat“, Ed. Oltenia, Craiova, 1992; „Iubirile care ucid“, Ed. Oltenia, Craiova, 1994; „Castelul“, Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1997 (Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România); „Teicanii“, Ed. Pasărea Măiastră Craiova, 1998; „Fel de suflete“, Ed. Pasărea Măiastră, Craiova, 2001 (Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România); „Trecătorul“, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2003; „Aceeaşi lume“, Ed. Ramuri, 2005.
