Știri de ultima orăLocalArd pădurile în Retezat

Ard pădurile în Retezat

Cel puţin un hectar de pădure a ars în Retezat, deşi jandarmii şi pompierii s-au luptat minute în şir să oprească focul care risca să cuprindă întreaga pădure aflată la peste 1.500 de metri altitudine.

Jandarmii montani spun că focul a fost produs de un scurtcircuit electric, declanşat în urma unei rafale puternice de vânt. Incendiul a avut loc pe valea Lăpuşniciului Mare şi a fost localizat şi izolat la timp. „Din cauza unui vânt puternic care s-a abătut asupra masivului Retezat, mai mulţi copaci au fost rupţi pe valea Lăpuşnicului Mare, între barajul Gura Apei şi cabana Rotunda.

Aceştia au căzut pe firele electrice, producând un scurt- circuit care a declanşat apoi un incendiu ce ameninţa să se extindă în împrejurimi. Intervenţia rapidă a jandarmilor montani, a pompierilor, salvamontişilor şi a reprezentanţilor Primăriei Râu de Mori a dus la evitarea extinderii incendiului, la o altitudine de 1500 de metri“, a spus purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, Nicolae Răducu.

Intervenţia pentru stingerea incediului a fost dificilă, din cauză că s-a desfăşurat într-o zonă foarte abruptă şi la o altitudine apreciabilă. Aproximativ un hectar de pădure şi păşune a fost afectat.

 

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS