Jurnalul fericirii
de N. Steinhardt
Ediţie îngrijită, studiu introductiv, repere biobibliografice şi indice de Virgil Bulat
„Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a–l risipi) şi ies cu ochii deschişi; am intrat răsfăţat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le–am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi“, spune N. Steinhardt.
„O carte splendidă, amestec inextricabil de notaţie cotidiană, amintire, confesiune, hermeneutică, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizică, fiziologie, citate de lectură… N. Steinhardt dovedeşte aceeaşi uluitoare forţă de pătrundere în adevărul lucrurilor dincolo de coaja groasă a locului comun. Literatura noastră s-a îmbogăţit cu o carte de prima mână, la care vom simţi nevoia să ne întoarcem nu o dată, în clipe de restrişte, dar şi de bucurie“, a spus Nicolae Manolescu despre „Jurnalul fericirii“ lui Steinhardt.
N. Steinhardt s-a născut la Bucureşti pe 29 iulie (stil vechi) 1912. Şi-a făcut debutul publicistic foarte timpuriu, în revista Liceului „Spiru Haret“. Şi-a luat bacalaureatul în 1929 şi a frecventat cenaclul „Sburătorul“, iar în 1932 şi-a luat licenţa în Drept. În 1934 a început să colaboreze cu Revista burgheză şi a publicat sub pseudonimul Antisthius volumul parodic „În genul… tinerilor“. Şi-a luat doctoratul în Drept în 1936. În 1935 şi 1937 a publicat împreună cu Emanuel Neuman studiile „Essai sur une conception catholique du Judaisme“ şi „Illusions et realites juives“. A colaborat cu Libertatea şi cu Revista Fundaţiilor Regale. După război, a publicat pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului şi, din nou, Revista Fundaţiilor Regale. A refuzat să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat“ la 12 ani de muncă silnică. A trecut prin închisorile Jilava (unde a fost botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla şi Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 a terminat prima versiune a capodoperei sale, „Jurnalul fericirii“. A publicat volume de eseuri şi de critică foarte bine primite, deşi unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, a rămas activ pe terenul eseisticii şi al criticii. S-a stins din viaţă pe 30 martie 1989.
