-3.4 C
Craiova
miercuri, 31 decembrie, 2025

HOROSCOP

Berbec

Aveţi o agendă foarte încărcată şi, la rezerve de energie atât de scăzute, vă treziţi şi cu alte proiecte pe umerii dumneavoastră. Şefii văd că puteţi, oricât v-ar da de lucru, deci îţi vor pasa şi altele. Dacă vedeţi că devine prea mult pentru puterile dumneavoastră, ar trebui să începeţi să emiteţi pretenţii: ori salariu mai mare, ori un ajutor.

Taur

Decizia drastică pe care o luaţi azi, deşi pe moment vă lasă derutat, va bucura multă lume, pentru că pune capăt unei situaţii care nu face plăcere. Deşi e greu sa spuneţi acest „nu“ categoric şi să încheiaţi capitolul, după ce veţi depăşi impactul emoţional, vă veţi simţi mult mai bine, cu atât mai mult cu cât celelalte persoane implicate vor fi fericite de ceea ce aţi reuşit.

Gemeni

Aveţi parte de succese minore, dar suficient de importante ca să vă simţiţi bine în pielea dumneavoastră. Sunt reuşite banale, pe care le scoateţi în evidenţă cu bucurie ori de câte ori aveţi ocazia. Nu vă aşteptaţi la laude de la ceilalţi, pentru că nimeni nu va fi impresionat. Contează sentimentul de satisfacţie pe care dumneavoastră îl resimţiţi, deşi pentru ceilalţi pare un fleac!

Rac

Partenerul de viaţă este puţin abătut sau preocupat de griji pe care nu ştie cum să le gestioneze. Are nevoie de dumneavoastră, de susţinerea şi înţelegerea dumneavoastră, deci fiţi aproape în astfel de momente. Va primi energie şi optimism numai din ceea ce îi transmiteţi dumneavoastră, ca atare demonstraţi-i cât de unit este cuplul vostru şi cât de uşor puteţi trece împreună peste probleme.

Leu

Nimic nu merge aşa cum doreaţi din cauza unei colaborări dificile cu lumea din jur. Daţi numai peste oameni rigizi, leneşi, care nu au chef să se implice şi nu răspund eficient la solicitările dumneavoastră. Nu aveţi cu cine discuta, ci simţiţi că vă ţin pe loc sau vă trag înapoi. Mai bine vă debarasaţi de astfel de tovarăşi, care nu pot juca nici un rol constructiv în planurile dumneavoastră.

Fecioară

Relaţia cu persoana iubită trece printr-un moment critic, în care trebuie să demonstraţi amândoi că puteţi sta alături, indiferent de situaţii. Este o probă, în care sunteţi luaţi prin surprindere de un incident care vă dă peste cap armonia de cuplu. Dar lucrurile vor putea fi depăşite cu bine printr-un dialog sincer, în care fiecare îşi recunoaşte limitele şi vina.

Balanţă

Nervii vă dau peste cap şi nu puteţi ajunge la rezultate bune dacă vă lăsaţi copleşit. Sunteţi iritat, dar, dacă nu vă controlaţi emoţiile negative şi ieşirile temperamentale, aţi putea face mult rău, ori altora, ori dumneavoastră înşivă. Graba este principalul duşman al dumneavoastră, pentru că vreţi să rezolvaţi prea repede o situaţie încurcată.

Scorpion

Intuiţia vă atrage atenţia asupra adevăratelor intenţii ale unei persoane care încearcă să vi se bage pe sub piele. Apelează la tot felul de tertipuri pentru a vă intra în voie şi a ajunge la inima dumneavoastră, numai că nu vă lăsaţi păcălit cu una, cu două. Aveţi un nas fin care îi simte pe profitori şi mincinoşi, ca atare va fi o reală plăcere să-i demascaţi caracterul.

Săgetător

Lucrurile se tensionează prea mult în cazul unei dispute cu un colaborator, încât situţia ar putea degenera. Aveţi grijă până unde duceţi azi cearta, deoarece fiecare este la fel de iritat şi poate reacţiona agresiv, punând punct, chiar pentru totdeauna. O despărţire, un final de contract sunt foarte probabile în această atmosferă.

Capricorn

Sunteţi neatent cu vorbele şi puteţi emite judecăţi care nu vă reprezintă, pentru că nu sunteţi un om superficial. Analizaţi de două ori înainte de a spune ceva, deoarece ceilalţi implicaţi în acelaşi proiect şi-ar putea face o impresie greşită despre dumneavoastră. Unii nu vor înţelege glumele sau ironiile dumneavoastră, deci fiţi clar în exprimare.

Vărsător

Luaţi legătura cu multă lume şi, pentru că în fiecare discuţie trebuie să abordaţi alt stil, veţi fi epuizat la finalul zilei. Deşi vă place societatea, lumea, aglomeraţia, de data aceasta e vorba de oameni diferiţi, încât vă e greu să deveniţi de fiecare dată altfel, pentru a vă face înţeles. Cel mai obositor va fi să vă înţelegeţi cu străinii.

Peşti

Ritmul lent în care se face un proiect la care vă aduceţi contribuţia vă dezarmează uneori, pentru că vă cam pierdeţi răbdarea. Dacă ar depinde numai de dumneavoastră, aţi grăbi lucrurile, dar aveţi alături şi alţi colaboratori care nu au nici un interes să se grăbească. Lor le convine lentoarea şi veţi descoperi că acest ritm vă va ajuta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS