-4.9 C
Craiova
joi, 1 ianuarie, 2026

HOROSCOP

Berbec

Sunteţi mulţumit de rezultatele concrete la care aţi ajuns, dar şi mai satisfăcut sunteţi că aţi avut alături un grup de colegi de încredere pe care, iată, v-aţi putut bizui, ca să ajungeţi, împreună, la succes. Roadele muncii colective se văd, sunt palpabile, deci aveţi de ce să fiţi cu toţii mândri de ceea ce aţi realizat. Împreună aţi muncit, tot împreună sărbătoriţi reuşita.

Taur

Ca să vă eliberaţi de griji, mai trebuie să treceţi printr-un ultim tur de forţă, deloc uşor, deci pregătiţi-vă pentru o confruntare dură, alături de concurenţi puternici. De voinţa dumneavoastră depinde cât de bine depăşiţi acest hop, pentru că a lăsa totul la voia întâmplării, fără să puneţi umărul, nu ar schimba nimic. Concentraţi-vă serios la ţinta finală deoarece aveţi resursele necesare pentru a rezolva această problemă rapid.

Gemeni

Intraţi în contact cu persoane care au o influenţă aparte asupra psihicului dumneavoastră: ori vă intimidează, ori vă emoţionează profund, de aceea vă e greu să vă controlaţi emoţiile. Nu e genul dumneavoastră să fiţi atât de sensibil, pentru că ştiţi să vă disimulaţi bine slăbiciunile sau temerile. Ar trebui să vă gândiţi că efectul este reciproc.

Rac

Rutina vă omoară, nu suportaţi să vă ocupaţi de aceleaşi sarcini arhicunoscute de care v-aţi plictisit, dar, deocamdată, nu apare nimic nou în program. Trebuie să vă ocupaţi de nişte probleme urgente, care vă ţin pe loc, dar, dacă nu le găsiţi acum rezolvarea, nu veţi putea trece la o etapă ulterioară a planurilor dumneavoastră. Fie că vă place sau nu, ocupaţi-vă prioritar de această chestiune.

Leu

Aveţi un efect pozitiv asupra celor din jur, pentru că îi mobilizaţi foarte bine în activităţi noi şi îndrăzneţe. Aveţi alături oameni care vă seamănă, care au aceeaşi motivaţie către succes şi aceleaşi rezerve de energie, ca atare, împreună, sunteţi capabil de mari reuşite. E important ca, din această confruntare de forţe, să nu iasă şi conflicte, pentru că fiecare vrea să fie lider.

Fecioară

Nu resimţiţi nici un progres în acţiunile la care munciţi deja de multă vreme, atât pentru că sunteţi genul de om meticulos, ce le face pe toate lent şi sigur, cât şi pentru că aveţi alături colaboratori la fel de prudenţi. Dacă nimeni nu se avânta spre schimbare, este şi normal ca lucrurile să treneze mult timp, dar veţi descoperi că acest ritm extrem de lent este în avantajul dumneavoastră. Încetul cu încetul se clădesc proiectele majore!

Balanţă

Dragostea şi raţiunea intră, cumva, în contradicţie, pentru că dumneavoastră apreciaţi lucrurile după sentimentele pe care vi le inspiră, pe când celălalt trece totul numai prin prisma raţiunii. Se poate găsi o cale de mijloc între cele două extreme, pentru că una fără alta nu se poate. Veţi descoperi că e nevoie şi de un dram de minte acolo unde vorbeşte doar inima, şi viceversa!

Scorpion

Aveţi motiv de sărbătoare pentru că aveţi alături oameni veseli, care se bucură pentru dumneavoastră. Tocmai aţi atins un apogeu al planurilor dumneavoastră şi simţiţi nevoia să împărtăşiţi fericirea cu ceilalţi, care – fără pic de invidie – vă vor felicita şi vor aprecia sincer reuşita dumneavoastră. Veştile bune sunt legate mai ales de viaţa de familie, ca şi cum aţi afla despre naşterea unui copil sau despre o viitoare mutare în casă nouă.

Săgetător

Munca dumneavoastră se apropie de sfârşit, dar sunteţi încă pe ultima sută de metri, pentru a recapitula paşii parcurşi. Aveţi noroc de colaboratori implicaţi, care sunt conştienţi de importanţa acestui final de etapă şi vă ajută să puneţi punct acestui capitol. Sunteţi la final, aţi muncit mult, dar sunteţi mulţumit de rezultate deoarece vedeţi concret că a meritat efortul.

Capricorn

Vă demonstraţi dragostea prin fapte, nu prin vorbe, pentru că sunteţi un om pragmatic, care nu se lasă furat de declaraţii mieroase. Mai degrabă faceţi ceva concret pentru cel drag, gest care-i arată cât de mult înseamnă în viaţa dumneavoastră, iar angajamentele pe care vi le luaţi faţă de el nu lasă loc de suspiciune. Degajaţi multă încredere şi partenerul se poate baza pe ceea ce promiteţi.

Vărsător

Persoana iubită nu este alături de dumneavoastră, iar dorul pe care i-l purtaţi devine copleşitor. Păstraţi legătura la distanţă pe cât posibil, dar nu e acelaşi lucru ca atunci când sunteţi alături, de aceea aproape că veţi fi gata să urcaţi în primul tren ca să ajungeţi acolo unde se află. Dacă nu vă permiteţi o călătorie, zburaţi, deocamdată, numai cu gândul.

Peşti

Unii vă descriu viitorul în lumini foarte bune şi vor să vă convingă să credeţi la fel, dar dumneavoastră abordaţi o atitudine distantă, ca şi cum nu v-ar afecta deloc planurile lor de viitor. Sunteţi detaşat sau poate aşteptaţi mai întâi să vedeţi încotro bate vântul şi abia apoi să decideţi dacă merită să vă implicaţi. Momentan, aveţi alte treburi care cer atenţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS