14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞansă pentru Bulgar

Şansă pentru Bulgar

Oficialii olteni l-au anunţat pe atacantul Ovidiu Stoianof că trebuie să se prezinte la reunirea lotului, programată pe 14 iunie.

În iarnă, Ovidiu Stoianof a fost dorit cu insistenţă de Universitatea Cluj, echipă la care mai jucase sezoanele trecute. În cele din urmă, „Bulgarul“, care a refuzat să plece la probe în China, a ajuns în Liga a II-a la FC Caracal. La finalul campionatului recent încheiat, trupa pregătită de Florin Cioroianu a retrogradat în Liga a III-a, iar Stoianof a devenit din nou jucătorul Ştiinţei, expirându-i contractul la formaţia din „Oraşul minunilor“.
La fel ca şi ceilalţi alb-albaştri împrumutaţi la FC Caracal, Stoianof va trebui să se prezinte la reunirea lotului Universităţii pe 14 iunie, antrenorul Nicolo Napoli urmând să stabilească soarta sa. „Am fost ofertat şi de Oţelul Galaţi, dar şi de Gaz Metan Mediaş, însă domnul Mititelu mi-a spus că trebuie să mă prezint la reunirea Universităţii Craiova. Am contract cu Ştiinţa şi sper să îmi fac loc printre titulari. Este adevărat că Oţelul m-a urmărit în returul de campionat, când am jucat la Caracal, şi cei de acolo au întrebat de mine, iar Gaz Metan Mediaş a vrut să mă cumpere. Dacă domnul Napoli şi Mititelu au spus că este nevoie de mine la Craiova, pe 14 iunie mă voi prezenta la reunirea echipei“, a declarat, pe prosport.ro, Ovidiu Stoianof.

Negocieri cu FC Caracal

După ce va tria şi va stabili lotul pe care se va baza în sezonul viitor, Nicolo Napoli îi va trimite pe cei rămaşi pe dinafară la echipa a doua, care are mari şanse să evolueze în Liga a III-a din campionatul viitor, după ce s-a chinuit în ultima vreme pe coclaurile judeţului. Oficialii Ştiinţei urma să se întâlnească ieri cu preşedintele celor de la FC Caracal, Jean Niţulescu, pentru a pune la punct detaliile unei colaborări mult mai strânse între Caracal şi Craiova.
„Cei de la Craiova vor să devină majoritari la FC Caracal, însă trebuie să vedem sub ce formă legală se va face această transformare. Nu avem nici o pretenţie privind schimbarea numelui clubului, singura dorinţă a noastră fiind ca viitoarea echipă să evolueze tot la Caracal“, a anunţat Jean Niţulescu.

Parteneri pentru „Steluţa 2“

Probabil, unii dintre „disponibilizaţi“ vor fi anunţaţi înaintea plecării juveţilor în turneul din străinătate, iar unii abia înaintea începerii campionatului, după susţinerea unor teste de verificare. Până una-alta, au fost stabilite deja două meciuri amicale în ţară, cu Gloria Buzău, pe 16 iulie, când „Steluţa 2“ îşi va inaugura instalaţia de nocturnă, şi cu Jiul sau CSM Vâlcea, pe 19 iulie, la Craiova, ultimul test înaintea începerii sezonului 2008/2009.
„Ne-am gândit să invităm o echipă iubită pentru a aduce cât mai mulţi oameni la stadion. Nu ascund că ne-am gândit la Craiova şi pentru că ei ne-au ajutat indirect să rămânem în Liga I. Această invitaţie vine în semn de recunoştinţă şi de respect pentru că Universitatea a jucat curat în fiecare meci“, a explicat Ştefan Stoica, tehnicianul Gloriei, gestul de a invita Ştiinţa la Buzău.
„Mourinho“ a mai anunţat că Buzăul a renunţat la varianta transferului lui Robert Săceanu, mijlocaşul oltean de 25 de ani pe care Universitatea cere 50.000 de euro.
„Aş fi vrut foarte mult să îl aducem pe Săceanu la Buzău. Am avut însă o discuţie cu patronul Costel Bucur şi am decis să nu ne deschidem aşa mult din punct de vedere financiar. Avem altă politică de transferuri, acum sunt în căutări de tinere talente în Egipt, aşa că am renunţat pe moment la aducerea lui Robert“, a afirmat Stoica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII