Cămătari cu acte în regulă. Băncile şi societăţile de credit îţi pot modifica numărul ratelor şi valoarea lor. O persoană s-a trezit că, în loc de 120 de rate semnate prin contract, când a început să plătească, avea de achitat 60 de rate, mult mai mari.
După cum precizam în numerele trecute ale GdS, continuăm să prezentăm mecanismele fraudei din România, ascunse sub forma unor clauze abuzive în contractele încheiate între consumatori şi diverse entităţi. Firma de recuperare a creanţelor Urban & Asociaţii, prin preşedintele Iulian Urban, dezvăluie încă un astfel de mecanism, de data aceasta din domeniul bancar: cum ajungi dator vândut la bănci sau la instituţiile financiare nebancare (IFN), deşi ai semnat altceva în contract.
În cazul concret, prezentat de Urban & Asociaţii, un bărbat (să-i spunem Mihai) şi-a luat un credit de consum de la o societate de creditare (aşa-numita IFN) în decembrie 2007. Dar, când a început să plătească ratele, a constatat că de la o lună la alta îi creşteau foarte mult, deşi nu fusese informat despre vreo modificare a contractului. Mihai s-a adresat societăţii de credit, pentru că nu îşi mai permitea să achite rata devenită uriaşă în numai câteva luni. Răspunsul IFN-ului l-a şocat pe consumatorul nostru luat drept exemplu. Practic, firma care i-a acordat creditul i-a spus pe şleau că şi-a permis să-i reducă numărul ratelor, unilateral, şi să-i crească mult valoarea uneia, pe motiv că aşa „îi scad costurile cu creditul“.
Cum te fură cu contractul
Iată răspunsul „băncii“ către Mihai, mediatizat de Urban: „În ceea ce priveşte nemulţumirea dumneavoastră, dorim să vă facem cunoscut faptul că, în conformitate cu clauzele contractuale, pe durata creditului Emitentul poate schimba costul acestuia. Dobânda este variabilă şi va putea fi modificată în funcţie de politica comercială a Emitentului sau de costul resurselor de credit“. Referitor la acest răspuns în totală neconcordanţă cu legea, Iulian Urban spune că sintagma „costul resurselor de credit“ ascunde posibilitatea ca banca să modifice când vrea ratele de restituire şi dobânzile aferente, iar „consumatorului îi este refuzat dreptul de a negocia aceste clauze, deci i se încalcă drepturile civile pe care le are“. Dacă ai un credit pe zece ani (120 de luni), te trezeşti că banca sau societatea de credit schimbă contractul cu de la sine putere şi că trebuie să-l restitui în cinci ani (60 de luni), dar cu o rată mult mai mare, în cazul nostru, cu 43%. În acelaşi timp, IFN-ul te convinge că e mai bine, pentru că aşa îţi scad costurile. Aşa i-a răspuns clientului IFN-ul luat în discuţie: „În legătură cu procentul de creştere a ratelor cu 43%, dorim să vă informăm că majorarea tranşelor minime lunare vă oferă posibilitatea de a reduce perioada de rambursare a sumelor datorate, astfel încât să vi se reducă şi costul creditului, al dobânzii şi al primei de asigurare“. Persoana exemplificată aici, Mihai, a fost avertizată de societatea de credit că, dacă nu-i convine situaţia (cu rate mai puţine, dar mult mai umflate), poate rezilia contractul, dar numai după ce plăteşte tot.
Să recapitulăm. O persoană face un credit de nevoi personale pe zece ani. Are de plată, să zicem, 700 de lei pe lună. Dar după primele plăţi, observă că rata i-a crescut cu mult prea mult, să zicem, cu 43%, pentru că banca (sau IFN) i-a înjumătăţit perioada de rambursare a creditului. Ajunge la 1.000 de lei pe lună. Dacă nu-şi permite, i se reziliează contractul, dar toate sumele devin scadente – deci trebuie să achite tot. Dacă nu plăteşte, nu va mai putea să-şi ia nici un credit o perioadă, pentru că intră ca restanţier la Biroul de Credit.
Card transformat în credit
Alt caz descoperit în domeniul bancar este al unui client care avea card obişnuit, iar banca i l-a transformat în produs de creditare fără nici măcar să-l întrebe dacă este de acord. Răspunsul băncii sună aşa: „Vă precizăm că modificările operate reprezintă rezultatul iniţiativei noastre fără a fi necesară înlocuirea fizică a cardului“. Deci, persoana în cauză a semnat cu banca pentru ceva, iar pe parcurs s-a trezit cu altceva, fără a fi informată sau întrebată. Încă un abuz din partea băncii, pe banii consumatorului.
Te poţi apăra
Clauzele abuzive din contractele de credit pot fi reclamate fie la Protecţia Consumatorului, fie trebuie deschise acţiuni în instanţă. Legea este de partea consumatorului, dar trebuie cerută respectarea ei. Iulian Urban susţine că „Legea nr. 363/2007 privind sancţionarea practicilor înşelătoare împotriva consumatorilor sancţionează exact asemenea cazuri în care partea puternic economică a unui contract utilizează practici înşelătoare şi obţine câştiguri financiare nejustificate, beneficiind de credulitatea şi lipsa de reacţie a consumatorului“.
