Scandalul a început ieri la prânz, când două clanuri de romi, care îşi dispută un teren, s-au întâlnit faţă în faţă. La un moment dat, unul dintre ei a scos un pistol ca să-şi ameninţe rivalii.
Două neveste de romi s-au luat la ceartă înainte de proces. În apărarea lor au sărit mai mulţi oameni, iar unul dintre bărbaţi a scos la un moment dat pistolul. Jandarmii l-au imobilizat imediat.
Bărbatul avea permis de portarmă pentru pistolul cu bile, dar tot nu va scăpa nepedepsit – va fi amendat pentru că nu avea voie să intre într-o instituţie publică înarmat. În urma scandalului, toţi romii au fost evacuaţi din clădire, iar procesul lor suspendat.
Pentru a se apăra, cei care au ameninţat cu arma susţin că ei au fost cei agresaţi cu bâte şi cuţite, pentru a fi împiedicaţi să depună mărturie. De cealaltă parte, jandarmii susţin că nici nu a fost vorba de conflicte cu bâte ori cuţite.
În ultimii ani, instanţele din Timişoara au făcut mai multe cereri la Ministerul Justiţiei pentru montarea unor detectoare de metale, însă până acum nu le-au primit, din lipsă de fonduri.