Flagelul secolului XXI: traficul cu carne vie

Dintre problemele care marcheaza dezbaterea politica in spatiul european, cea a „migratiei ilegale si traficului de persoane“ domina cu autoritate in spatiul UE, fiind acum intr-atit de importanta incit se inscrie automat in programul electoral al oricarui candidat, indiferent de partidul pe care-l reprezinta. Mai mult chiar, datorita cresterii constante a fluxurilor migratorii catre tarile bogate din UE, precum si descoperirii a din ce in ce mai multe si complexe retele de traficanti de carne vie cu conexiuni in lumea crimei organizate, problematica respectiva a inceput sa fie evocata ca un motiv de retinere sau, cel putin, ca un semnal de alarma foarte serios pe care euroscepticii il trimit inspre opinia publica din statele membre UE.

Conform datelor transmise in martie 2001 de catre Comisia Europeana, la nivelul UE se inregistreaza un trafic anual cu peste 120.000 de femei si copii. La nivel mondial, conform unei estimari din iulie 2001 a Departamentului de Stat al SUA, peste 700.000 de persoane alimenteaza retelele traficantilor de carne vie, cea mai mare parte a subiectilor fiind femei si copii.

Pentru Romania, problema are dimensiuni cu totul speciale, pe doua niveluri distincte. Primul este legat de afirmatia foarte des intilnita, conform careia Romania este un punct important de tranzit pe drumul migratiei ilegale: din pacate, din motive geografice evidente, tara noastra se afla pe una dintre rutele cele mai solicitate si frecventate de catre emigrantii care, din tarile Orientului, doresc sa ajunga in Europa Occidentala. Dar, mai nou, Romania s-a impus atentiei opiniei publice europene si mondiale prin trecerea ei la statutul nedorit si extrem de primejdios de tara furnizoare de emigranti ilegali, acestia fiind in majoritate colegii nostri de nationalitate romana apartinind minoritatii rome, tiganii care au impinzit literalmente capitalele europene. Semnale ale ingrijorarii crescinde fata de problema „ilegalilor romani“ au inceput sa vina cu din ce in ce mai mare frecventa, un indiciu ingrijorator fiind raportul de anul trecut (iulie 2001) al Departamentului de Stat al SUA privind traficul international de carne vie, document in care Romania era plasata printre tarile aflate in „Tier 3“ – adica grupul de tari care nu indeplinesc standardele minimale ale luptei impotriva traficantilor de carne vie.

Acesta este contextul in care cele mai importante institutii europene, in colaborare cu marile organisme de profil din lume, organizeaza la Bruxelles, incepind de miercuri, 18 septembrie, timp de trei zile, cea mai importanta reuniune de pina acum pe tema emigratiei clandestine si traficului de persoane. Un eveniment la care Romania este reprezentata de o echipa relativ numeroasa, in componenta sa figurind Mircea Geoana, ministrul de externe, secretarii de stat Alexandru Farcas (Interne), Cristina Tarcea (Justitie), Angela Nicolae de la Parchetul General, senatorii Liviu Maior si Emanoil Prichici, primii doi figurind si cu interventii in dezbateri. Din pacate, la solicitarea noastra de a primi datele pe care Romania le-a prezentat in dezbaterea europeana pe problemele migratiei ilegale, dl. Florin Saghi, ministru consilier la misiunea Romaniei pe linga UE, reprezentantul ministerului roman de interne, ne-a explicat ca este vorba despre „documente confidentiale“, care nu au cum sa ajunga la presa, si ca, oricum, din tara nu a primit nici un document legat de pozitiile care urmeaza sa fie sustinute in cadrul conferintei.

In acest caz, am apelat la datele puse in circulatie de catre Organizatia Internationala pentru Migratie, un raport de anul trecut intitulat „Victimele traficului de persoane in Balcani“, document transmis ziaristilor ca fiind cea mai importanta sursa de informare privind zona noastra de lume. Si fiindca, vorba domnului Saghi, informatiile romanesti sint „confidentiale“, atunci sa ascultam cum sintem caracterizati de altii, fara puterea si argumentele de a raspunde.

Raportul noteaza ca, dupa Moldova, Romania si Ucraina sint cele mai importante surse ale traficului cu carne vie care se indreapta catre Kosovo, Bosnia si Hertegovina, „paradisul fortelor internationale de mentinere a pacii“, spre deosebire de Albania, spre exemplu, care-si trimite produsele la lucru in principal pentru piata vestica. Foarte grav este semnalul ca Romania este considerata drept „o tara de origine“ a traficului, pe cind multe dintre vecinele noastre nu au decit statutul de „tara de tranzit“.

Raportul mai contine si alte citeva date care ar trebui sa puna probleme oficialilor nostri. In graficul „nationalitatea femeilor si copiilor – subiect al traficului de persoane in 1999-2000“, dupa Nigeria cu 26%, Albania 11%, Ucraina si Columbia 8%, Moldova 7%, urmeaza Romania cu 6%, inaintea Rusiei, care are doar 5%, sau a Bulgariei – cu 4%.

Daca isi pune cineva intrebarea „care a fost nationalitatea victimelor carora le-a venit in ajutor Organizatia Internationala pentru Migranti?“, atunci iata raspunsul care ne da fiori: In proportie de 46% veneau din Moldova, 25% din Romania, 11% din Ucraina, 3% din Rusia si Lituania, 1% din Letonia si Albania… Cumva o greseala de perceptie? Organizatia nationala similara din Austria, LEFFÕ, ne pune primii pe lista, cu 27% din totalul femeilor si copiilor – victime ale traficului de carne vie, care au primit asistenta in 2000, dupa noi fiind slovacii, ucrainenii, cei din Republica Dominicana si Bulgaria, dar slab, doar la jumatate din procentajul nostru. Problema insa nu o pun doar statisticile, ci si faptul ca Bulgaria, spre exemplu, a primit un raport in loc sa-si dea statisticile proprii privind asistenta de acest gen oferita unor emigranti ilegali (printre care si romani), dar noi nu… In concluzie, „…femeile romance alcatuiesc cel mai important grup de persoane, subiect al traficului de carne vie in Austria si cel mai mare in Grecia (alaturi de bulgaroaice), fiind obiect al traficului si in Italia. Ca si moldovencele, romancele au fost traficate si prin Bulgaria“. Ni se mai spune ca „in Balcani, moldovencele si romancele constituie cel mai important grup de femei din traficul de carne vie, urmate de bulgaroaice si de rusoaice. Cele mai multe au fost recrutate sub promisiunea unor slujbe foarte bine platite in Italia sau Germania, ca dansatoare, chelnerite sau doici. Unele au fost inselate cu perspectiva maritisului cu un cetatean din UE…“.

Datele sint coroborate cu acelea continute de un alt studiu oferit drept baza de informatie ziaristilor acreditati la conferinta de la Bruxelles. Este vorba despre documentul aparut in acest an si intitulat „Traficul cu fiinte umane in sud-estul Europei“, semnat de Barbara Limanowska sub auspiciile UNICEF, adresat Inaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului si OSCE. In comparatie cu ce se spune aici, precedenta analiza este miloasa si dulce.

„Majoritatea femeilor romance care intra in traficul de carne vie vin din orasele din nord-estul tarii, partea cea mai saraca, Moldova romaneasca, din Iasi si Suceava. Exista si un trafic intern din aceste zone catre marile orase care cuprinde nu numai femei si fete pentru prostitutie, ci si copii si batrini pentru cersit. Recent, traficul intern si cel extern au devenit mai interconectate, mai profesioniste si mai bine legate de retelele internationale ale crimei organizate“.

„Prostituatele din Bucuresti sint in majoritate romance, multe provenind din minoritatea roma. Aproximativ 20% sint straine, in principal din Republica Moldova, Ucraina, Rusia si alte tari din fosta URSS. Se estimeaza ca 30% au sub 18 ani… Diferitele retele ale crimei organizate folosesc diferite rute de trafic, plecind din Republica Moldova sau din Romania. Unul pleaca din Republica Moldova via Romania (Timisoara este adesea mentionata drept centrul traficului de carne vie) spre Ungaria, unde se fabrica documente false, apoi spre Europa Occidentala. O alta ruta este prin Serbia, unde Belgradul este un centru pentru traficul cu carne vie, apoi spre celelalte tari din fosta Iugoslavie, Italia si Grecia. Cea de-a treia ruta merge prin Bulgaria direct catre Grecia si Turcia sau Italia, trecind prin tarile din fosta Iugoslavie si Albania…“. Raportul mai noteaza ca „nu exista date demne de crezare privind traficul de copii“, repetind estimarile privind proportia de 30% de minori din totalul de prostituate, reluind o estimare a IOM conform careia copiii institutionalizati reprezinta grupul preferential pentru traficanti. Date imediat contrazise de Autoritatea nationala romana pentru protectia copilului, care spune ca are dovezi doar asupra unui singur caz de „copil al strazii“ care sa fi fost exploatat de retelele de traficanti… In consecinta, datele romanesti fiind pesemne „confidentiale“, raportul international se rezuma sa mentioneze zvonuri: „exista povesti si unele rapoarte privind faptul ca adolescenti romani sint implicati in comertul sexual in tari din Europa Occidentala, precum si informatii privind folosirea unor copii pentru cersit de catre retelele crimei organizate“.

Desigur, documentul mentioneaza si un lung sir de masuri legislative si organizationale luate in ultimul timp de autoritatile romane. Sa speram ca viziunea constructiei romanesti va prevala la Bruxelles, cu toate ca perceptia continua sa fie influentata negativ de prezenta in forta a cersetorilor tigani, pare-se (cel putin contingentul impresionat aflat la produs la Bruxelles) deloc deranjati de promisiunile de actiune, repatriere sau confiscare de bunuri promise de oficialii romani.