7.3 C
Craiova
miercuri, 18 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalDoljNereguli la fabricile de cherestea

Nereguli la fabricile de cherestea

Controalele efectuate de inspectoratele teritoriale de muncă în cadrul unei campanii naţionale au scos la iveală nereguli privind politica de personal.

Această campanie, desfăşurată în perioada 8-11 aprilie, a vizat identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale la societăţile care au obiect de activitate prelucrarea cherestelei (exceptând fabricarea mobilei şi a altor produse din lemn). Alt element vizat a fost respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

„Lucrătorii fără forme legale de angajare, implicaţi într-o asemenea activitate, sunt neasiguraţi şi neprotejaţi de eventualele riscuri, suferind serioase dezavantaje economice şi sociale“, a declarat Adriana Bogatoniu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj.

 

Deficienţe variate

 

Potrivit acesteia, în cadrul campaniei au fost controlate 15 unităţi care-şi desfăşurau activitatea în acest domeniu şi care aveau 365 de angajaţi (din care 74 femei). „În urma controalelor în domeniul relaţiilor de muncă, au fost constatate deficienţe precum neîntocmirea carnetelor de muncă în formă scrisă, lipsa foilor colective de prezenţă, lipsa regulamentului intern şi a fişelor de post, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, precum şi nedepunerea actelor adiţionale de majorare a salariilor“, a explicat Adriana Bogatoniu. S-au dispus 44 de măsuri cu termene precise de remediere şi au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, între care o amendă (în valoare de 1.500 de lei) pentru muncă fără forme legale.

Şi în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii au fost constatate deficienţe care constau în instruire necorespunzătoare, fişe de instructaj incomplete, fişe de aptitudine nesemnate de medicul de medicina muncii, lipsa supravegherii stării de sănătate. Pentru acestea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale (avertismente) şi au fost oprite din funcţiune 26 de echipamente tehnice care nu corespundeau condiţiilor de securitate cerute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS