12.9 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025

HOROSCOP

Berbec

Toată ziua sunteţi un pachet de nervi, deoarece aveţi impresia că nu mai faceţi faţă atâtor provocări. Sunteţi tras şi într-o parte, şi în alta, vă enervaţi din orice fleac, vă grăbiţi să ajungeţi mai repede la un scop propus, dar viteza cu care săriţi peste etape vă poate crea şi neplăceri. Ar fi bine să o luaţi mai încet, pentru că nu vă ajută cu nimic această precipitare!

Taur

Este o zi asemenea firii dumneavoastră calme, pasive, fără nimic ieşit din comun. Vă puteţi ocupa de acele sarcini care pot aştepta, deci ar fi bine să nu sune azi vreun telefon urgent şi să vă scoată din acest calm binemeritat. Timpul nu vă presează, urgenţe nu apar, deci puteţi să răsuflaţi uşurat că mai pot fi şi astfel de zile. Profitaţi din plin de această pace instalată, ca să vă încărcaţi bateriile.

Gemeni

Tot ce-i frumos şi bun vă atinge coarda sensibilă. Ca să aveţi o zi perfectă, ar trebui să vă îndreptaţi azi atenţia asupra acelor lucruri frumoase ale vieţii, pe care sufletul dumneavoastră le vede în jur. Artă, copii, flori, animale, muzică, toate sunt pe placul dumneavoastră şi găsiţi balsam din aceste mici detalii pe care, altădată, prins în lupta pentru supravieţuire, le mai uitaţi. Azi redescoperiţi că există şi vă place asta!

Rac

Trebuie să staţi cu urechile ciulite, pentru că puteţi afla lucruri importante, de care aveţi nevoie în rezolvarea unor sarcini de serviciu. Informaţiile curg pe toate căile, fie că primiţi un telefon, un sfat sau o lecţie de viaţă, deci nu fugiţi de dialog, pentru că vă va arăta multe adevăruri! Dacă aveţi de susţinut activităţi cu tentă intelectuală, veţi face faţă, pentru că mintea vă merge brici.

Leu

Faceţi-vă bagajele, pentru că urmează să plecaţi într-o călătorie. La început, poate vă veţi îndoi de oportunitatea acestei deplasări, dar, după ce vă obişnuiţi cu gândul, veţi începe să descoperiţi frumuseţea drumului. La destinaţie vă aşteaptă oameni care vă sunt pe plac sau veşti bune, deci nu aveţi de ce să amânaţi această deplasare. E o gură de aer proaspăt într-o săptămână agitată.

Fecioară

Nu acordaţi atenţie lucrurilor grave, care vă pot influenţa negativ, ci căutaţi să vă ancoraţi în chestiuni uşoare. Căutaţi compania celor tineri, jucaţi-vă cu propriii copii, nu vă împovăraţi azi sufletul cu sarcini urgente, cu stresul cotidian. Aveţi ocazia de a evada puţin din tot acest marasm şi să descoperiţi că mai există şi aspecte frumoase, care vă fac să vă simţiţi liber: joaca, distracţia, plimbările.

Balanţă

Sunteţi concentrat la ceea ce aveţi de făcut, pentru că lucraţi cu date şi cifre concrete, pe care nu trebuie să le greşiţi. Aveţi de făcut calcule peste calcule, planificaţi totul în cele mai mici detalii, munciţi mult, dar măcar veţi fi mulţumit de rezultatele la care ajungeţi până la finalul zilei. Dacă apar şi bani în urma acestui efort, nu puteţi fi decât fericit, dar oboseala se acumulează.

Scorpion

Ceva nu merge bine, planurile dumneavoastră ajung într-un impas, dar, în loc să atrageţi oameni care să vă încurajeze şi să vă scoată din prăpastie, nimeriţi într-un mediu încărcat negativ, ce toarnă gaz pe foc. Fugiţi din mediile în care oamenii se plâng numai de necazuri, pentru că vor avea o influenţă nefastă asupra psihicului tău, şi aşa destul de fragil. Nu de compătimire aveţi nevoie!

Săgetător

Vă simţiţi bine într-un grup de prieteni cu care puteţi petrece câteva ore excelente. Se încinge o mică petrecere acolo unde ajungeţi şi dumneavoastră, deci fie la un pahar de vorbă, fie la o recepţie adevărată, sunteţi în centrul atenţiei. Sunteţi o companie plăcută, amuzantă şi numărul de amici creşte datorită jovialităţii şi veseliei pe care o abordaţi.

Capricorn

Nervii dau în clocot şi, dacă nu îi ţineţi sub control, puteţi declanşa o furtună. Ori îi spuneţi vreo două unui coleg şi stârniţi o dispută periculoasă, cu riscul de a rupe relaţia, ori sunteţi atacat verbal de un rival care are ceva împotriva dumneavoastră. Nu veţi putea sta pasiv la o asemenea provocare, ci îi veţi da o replică tăioasă, iar schimbul de vorbe se poate transforma în… scandal!

Vărsător

Aveţi un program foarte încărcat şi vă apucaţi serios de treabă încă de dimineaţă. Nu veţi lăsa uneltele jos până nu veţi avea sentimentul că aţi adus activitatea la un nivel sigur. Sunteţi tentat să rămâneţi şi peste program, cuprins de o hărnicie nemaipomenită, dar nu o faceţi chiar din plăcere, ci pentru că este în avantajul dumneavoastră să vă terminaţi norma. Altfel veţi lucra mai mult mâine.

Peşti

Sunteţi de o bunătate fantastică, vă oferiţi să luaţi pe umerii dumneavoastră şi necazurile altora. Nu înseamnă că le puteţi rezolva dumneavoastră problemele, dar vă împovăraţi cu griji care nu vă aparţin. Sunteţi un suflet mare, ce rezonează la lacrimile altora, de aceea veţi căuta o cale de a fi de ajutor cu ceea ce aveţi sau cu ceea ce puteţi face. O muncă umanitară, voluntară, filantropică vi s-ar potrivi în această zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS