TINERETUL UNIVERSITATII A REMIZAT LA PITESTI / Echipa de tineret a Universitatii a incheiat ieri la egalitate, scor 1-1, meciul sustinut in deplasare cu formatia similara a gruparii FC Arges. Pentru alb-albastrii a inscris Dananae, in minutul 24. Antrenorul Universitatii, Aurica Beldeanu, a utilizat urmatoarea formatie: S. Banica – Stanciuca (’82, Radulea), Dunareanu. Moti, Daouda (’63, Balaci), Cojocaru – Dananae, G. Serban, S. Ionescu – Calin (’89, Bica), Vigariu (’75, Palea). Mentionam ca, din minutul 75, echipa craioveana a jucat in inferioritate numerica, Dananae fiind eliminat.(D.B.)
Divizia A, etapa a 4-a / In etapa a patra a Diviziei A sint programate sa se dispute astazi doua partide. Este vorba despre meciurile Rapid Bucuresti – Poli AEK Timisoara si FC National – Otelul Galati, care au fost devansate pentru a le permite celor doua echipe din Capitala sa se pregateasca asa cum se cuvine pentru partidele de saptamina viitoare, din cadrul primului tur al Cupei UEFA. Intilnirea din Giulesti va incepe la ora 20.00 si va fi transmisa in direct de Pro TV. La aceasta partida a fost delegata o brigada de arbitri alcatuita din Viorel Anghelinei, Iulian Bedreaga si Daniel Burloiu. Meciul de pe stadionul „Cotroceni“ va incepe tot la ora 20.00 si va fi arbitrat de Iosif Biro, Ioan Muresan si Alexandru Nicolae.(D.B.)
CUPA ROMANIEI / Doar doua din cele patru echipe gorjene angrenate in etapa a treia a Cupei Romaniei au reusit sa promoveze in faza urmatoare a competitiei. Este vorba de Minerul Rovinari, echipa care activeaza in campionatul judetean, si de divizionara C Minerul Motru. Echipa din Rovinari a invins, cu scorul de 2-1, Petrolul Stoina, iar Motru Minerul a intrecut, cu scorul de 1-0, Metalul Otelul Rosu. Dupa debutul mai slab din campionat al echipei din Motru, antrenorul principal Ovidiu Drinceanu si-a prezentat demisia, pentru ocuparea postului ramas astfel vacant conducerea tratind cu constanteanul Gabi Zahiu. In ceea ce priveste cea de-a patra echipa gorjeana participanta in Cupa Romaniei, Minerul Matasari, aceasta nu a reusit sa treaca de Building Vinju Mare, pierzind jocul la loviturile de departajare (scorul a fost 3-3 dupa incheierea timpului regulamentar). Tot in turul al treilea al Cupei Romaniei, echipa Progrescul Caracal a intrecut, cu scorul de 4-0, formatia „GP“ Craiova.(M.P.)
DIVIZIA D GORJ / Dupa o saptamina de la termenul stabilit initial, Divizia D gorjeana va lua startul in noua editie de campionat. Pina la urma, prelungirea termenului acordat de AJF pentru ca echipele sa isi puna la punct terenurile in vederea omologarii a fost benefica, toate cele 16 candidate la un loc in campionatul Diviziei D reusind acest lucru. Doar doua semne de intrebare se mentin inca in cazul echipelor din Pestisani, conducerea formatiilor Sitex si Bistrita promitind ca va face eforturi comune pentru a-si imprejmui terenul. Cele doua formatii promovate in acest sezon in Divizia D isi disputa meciurile pe terenul de fotbal al Liceului din Pestisani si nici una dintre acestea nu a luat inca masuri pentru rezolvarea problemelor de la teren. Formatiile nou-venite in campionatul Diviziei D sint Bistrita Pestisani, Viitorul Plopsoru, Sitex Pestisani si Unirea Dragotesti. In prima etapa, care este programata duminica, 15 septembrie, cele 16 formatii vor juca dupa urmatorul program: Bistrita Pestisani – Rostramo Tirgu Jiu, Unirea Dragotesti – MVM Dragutesti, Dinamo Inter Stanesti – Minerul Rovinari, Viitorul Plopsoru – Gaz Etan Turburea, Recolta Balesti – Minerul Urdari, Avintul Baia de Fier – Energia Turceni, Energetica Tismana – Minerul Motru II, Pandurii Paringul Sadu – Sitex Pestisani.(M.P.)

