Partea şi întregul
de Werner Heisenberg
Traducere din germană de Maria Ţiţeica
Postfaţă de Mircea Flonta; Editura „Humanitas“, 2008
Werner Heisenberg, discipolul lui Niels Bohr, este unul dintre cei mai cunoscuţi savanţi germani în domeniul fizicii atomice. A primit, în 1932, Premiul Nobel pentru contribuţiile sale la teoria cuantică. Este părintele conceptului de „teorie închisă“, adică al unor sisteme „care asigură descrierea şi explicarea unitară a unui domeniu cuprinzător de fapte prin introducerea unor noi concepte sau prin aplicarea într-un mod nou a conceptelor preexistente“ (Mircea Flonta).
Născut la Wurzburg, în 1901, Heisenberg a cunoscut ororile primului război mondial, grozăvia celui de-al doilea, dar şi evenimentele tensionate ale războiului rece. În calitatea sa de savant, a condus proiectul de construire a unui reactor atomic în timpul guvernării naziste, fapt care i-a atras criticile comunităţii ştiinţifice după prăbuşirea nazismului. Totuşi, cei de bună-credinţă au putut deosebi activitatea ştiinţifică a lui Heisenberg de cercetările întreprinse de americani în ceea ce s-a numit Proiectul „Manhattan“ – construirea primei bombe atomice, chiar dacă Proiectul „Uraniu“, pe care l-a condus, nu era tocmai „inocent“.
Heisenberg, care a fost acuzat în timpul dominaţiei hitleriste că-i protejează pe profesorii evrei (în 1933 a semnat împreună cu Max Planck, Sommerer şi Max von Laue împotriva concedierii profesorilor evrei din universităţile germane), a motivat ulterior faptul de a nu se fi refugiat în America (precum Albert Einstein) prin aceea că, dacă toţi savanţii germani ar fi făcut asta, marea tradiţie germană în ştiinţele naturii ar fi suferit o prăbuşire iremediabilă. Unul dintre elevii săi, Edward Teller, a descris astfel situaţia în care se găsea Heisenberg după venirea la putere a lui Hitler: „A fost om de ştiinţă şi patriot. Ceea ce a devenit o contradicţie tragică“.
„Partea şi întregul“ este o carte de memorii în care Heinsenberg se prezintă pe sine, munca sa, dar şi prietenii şi colaboratorii apropiaţi, cei cu care a dezbătut, cercetat şi polemizat în jurul conceptului de „înţelegere“ în fizica modernă, mecanică cuantică şi filozofie kantiană, despre relaţia dintre chimie, fizică şi biologie, pozitivism, metafizică şi religie, teoria unitară a câmpului, mecanica cuantică, dar şi despre responsabilitatea cercetătorului.
Sunt meditaţii şi gânduri ale unei personalităţi angrenate într-o vastă elaborare a unei noi sinteze ştiinţifice, preocupată la modul superior ca tocmai descoperirile sale să contribuie la ameliorarea a ceea ce el însuşi a numit „marea dramă a vieţii“.
