17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampania nu a început, dar cui îi pasă!

Campania nu a început, dar cui îi pasă!

Fluturaşi aruncaţi la întâmplare, mesaje politice lipite pe parbrizele maşinilor, minicalendare cu iz politic. În Mehedinţi, se pare că a început campania electorală.

MEHEDINŢI. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Gheorghe Florescu, a atras atenţia ieri într-o conferinţă de presă că aproape toate formaţiunile politice din judeţ şi-au început campania electorală pentru alegerile locale, deşi aceasta demarează oficial pe 2 mai.

Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Florescu, atrage atenţia adversarilor politici din teritoriu că, în cazul în care nu vor stopa campania electorală demarată ilegal, va solicita intervenţia instituţiilor statului şi va depune plângeri la Parchet.

Municipiul Drobeta Turnu Severin a fost invadat de fluturaşi, cu sloganuri electorale, dar şi cu jigniri aduse unor oameni politici de candidaţii PSD, PD-L şi PNL la funcţia de primar al localităţii. Acest fapt constituie o încălcare flagrantă a legislaţiei în vigoare cu privire la campania electorală, care oficial va începe pe 2 mai.

„Efectul propagandistic al materialelor lipite în diferite locuri din localitate, introduse în cutiile poştale sau sub ştergătoarele de parbriz al autovehiculelor este contrar legii. Se creează opinii şi presiuni asupra electoratului cu tot felul de promisiuni şi proiecte electorale“, a declarat Gheorghe Florescu.

În opinia vicepreşedintelui, dar şi a altor politicieni din Mehedinţi, „selectarea celor mai buni candidaţi trebuie lăsată la voia şi judecata celor care vor veni la vot, nici un partid neavând dreptul să intervină pentru manipularea acestora“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS