Şase copii de la Grădiniţa „Mihai Eminescu“ din Târgu Jiu s-au îmbolnăvit de enterocolită acută în urmă cu două săptămâni. Deşi una dintre bucătărese a fost depistată cu bacilul Coli, conducerea unităţii consideră că boala putea fi declanşată chiar din rândul micuţilor.
GORJ. Una dintre bucătăresele Grădiniţei cu program prelungit „Mihai Eminescu“ din Târgu Jiu, unde şase copii s-au îmbolnăvit, acum două săptămâni, de enterocolită acută, a intrat în concediu medical, după ce, în urma efectuării analizelor, a fost depistată ca purtătoare a bacilului Coli. Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) Gorj a găsit vinovate de această situaţie bucătăresele, care nu s-au spălat pe mâini, fiind sancţionate cu 3.000 de lei.
În prezent, mâncarea celor 200 de copii care frecventează grădiniţa este preparată doar de un singur bucătar, care este ajutat de administratoarea unităţii de învăţământ, Luminiţa Cârstea. „Colega mea a fost depistată cu bacilul Coli. I s-a recomandat să-şi ia concediu medical şi să urmeze tratament. Eu ajut acum, în locul ei, la bucătărie“, a spus Luminiţa Cârstea. La fel ca şi conducerea grădiniţei, femeia nu-şi explică în ce fel s-au îmbolnăvit copii, pentru că personalul a respectat normele de igienă. Elena Parpală, una dintre cele două bucătărese, a afirmat că se spală pe mâini întotdeauna şi că respectă toate normele de igienă.
Ileana Lastovieschi, directoarea Grădiniţei „Mihai Eminescu“, consideră că angajatele unităţii de învăţământ nu sunt vinovate de declanşarea bolii în rândul copiilor, ci că afecţiunea ar fi putut fi declanşată chiar din rândul micuţilor: „A ieşit, de unde până unde, acea poveste cu îngrijitoarele nespălate. Dacă ar fi fost ceva la colegele mele, nu sunteţi conştienţi că ar fi fost infestaţi mai mulţi copii? Cu două săptămâni înainte de eveniment, un copil vomitase şi avusese diaree. Poate acel copil a avut un bacil. Ne-au chemat pe toţi la analize. După toate investigaţiile efectuate, nici un bacil nu a fost depistat în rândul personalului“.
Primăria a plătit 12.000 de lei pentru cursuri de igienă
Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au efectuat ieri o verificare la două unităţi de învăţământ preşcolar, printre care şi la Grădiniţa „Mihai Eminescu“, în privinţa modului de aprovizionare cu materiale igienico-sanitare şi de menţinere a curăţeniei. Constantin Fîrţă, directorul Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că aceste două grădiniţe sunt printre cele mai moderne din Târgu Jiu, investiţiile făcute aici fiind foarte mari. Acesta a declarat că municipalitatea alocă lunar sume de bani suficiente pentru ca în grădiniţe să existe materiale de dezinfectare şi care să asigure igiena personală a angajatelor de la blocurile alimentare. Constantin Fîrţă a menţionat că primăria plăteşte constant şi diferite cursuri pe care Autoritatea de Sănătate Publică Gorj le organizează cu personalul din blocurile alimentare, tocmai pentru a preveni eventuale îmbolnăviri ale copiilor, din cauza nerespectării normelor de igienă. Sumele achitate de la bugetul local, pentru cursurile respective, sunt de 12.000 de lei, tot atât plătindu-se şi pentru achiziţionarea de material dezinfectant şi pentru igiena proprie a personalului.
Igienă defectuoasă şi microbi în grădiniţele din judeţ
Controalele efectuate, până acum, de către inspectorii de la ISS, la grădiniţele din judeţ, au arătat faptul că sănătatea micuţilor este în pericol. Igiena defectuoasă şi microbii descoperiţi pe mâinile personalului au fost problemele depistate în majoritatea unităţilor controlate. Drept urmare, toţi responsabilii cu curăţenia în grădiniţele respective au fost amendaţi.
Mariana Sfichi, directoarea executivă a Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Gorj, a spus că toate persoanele găsite vinovate vor fi sancţionate: „Este inadmisibil, dar foarte real. La toate unităţile s-au găsit microbi şi multă mizerie. Acestea sunt condiţiile în care sunt ţinuţi micuţii ai căror părinţi merg la serviciu. Nu vom fi iertători, deja s-a trecut la sancţionarea lor“.
Echipele de control au verificat căminele şi creşele din Bumbeşti Jiu, Târgu Cărbuneşti, precum şi un liceu din oraşul Novaci. Potrivit rezultatelor analizelor de laborator, microbii au fost depistaţi atât pe mâinile bucătăreselor, cât şi pe vesela în care este servită mâncarea copiilor. „Inspectorii sanitari au dat deja cinci amenzi şi un avertisment. Este foarte grav să nu respecţi sănătatea celor mici sau a elevilor. Nu se face dezinfecţie, iar curăţenia lasă de dorit“, a precizat medicul Mariana Sfichi. Inspectorii sanitari urmează să mai efectueze controale în Turceni şi Rovinari.

