6.7 C
Craiova
joi, 19 martie, 2026

Scurete ştiri

Poliţişti gorjeni, la summit-ul NATO

16 poliţişti din judeţul Gorj, angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, vor pleca duminică la Bucureşti pentru a se integra în echipele care vor munci din greu în perioada summit-ului NATO, de la începutul lunii aprilie. Cea mai mare parte a agenţilor (14) sunt de la Serviciul Poliţiei Rutiere şi vor fluidiza şi supraveghea traficul rutier pe timpul desfăşurării evenimentului. Ceilalţi doi agenţi care pleacă în Capitală sunt de la Rovinari şi Motru. Aceştia au fost anterior la cursuri de instruire, iar cei mai mulţi au suficientă experienţă în domeniu pentru a face faţă unor asemenea misiuni.

Mihaela FLOROIU

Tâlhar prins în flagrant

Un băiat de 16 ani din Craiova a fost arestat joi de poliţiştii Secţiei 2 Craiova, după ce a fost surprins pe când jefuia alt tânăr.

Patrula de siguranţă s-a sesizat despre un conflict izbucnit pe o stradă din municipiu între D.P., de 16 ani, din Craiova, şi J.I., de aceeaşi vârstă, din comuna doljeană Dobreşti. D.P. a fost prins în flagrant în timp ce, prin violenţă, îl deposeda pe I.J. de telefonul mobil şi de un lănţişor de aur pe care acesta îl purta la gât. Craioveanul a fost introdus în arestul poliţiei pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.

Dragoş Gavrilă

Împuşcături în Parcul „Puşkin“

Poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi joi seară, în jurul orei 20.00, de M.M., o minoră de 15 ani, din Craiova, despre faptul că a fost agresată de Teodor Vasile, de 20 de ani, din municipiu, în timp ce se afla în Parcul „Puşkin“, din apropierea Şcolii nr. 22 „Mircea Eliade“, împreună cu o prietenă. La faţa locului s-au deplasat două patrule de poliţie, care, odată cu identificarea agresorului, au descoperit asupra acestuia şi un pistol cu gaze marca Rohm, de calibrul 10 milimetri. Agenţii au continuat cercetările, stabilind că Teodor Vasile a lovit-o cu palma pe minoră, iar aceasta şi-a chemat în ajutor tatăl şi fratele, Gheorghe Mitroi, de 43 de ani, şi Adrian Mitroi, de 21 de ani. Vasile Teodor şi-a folosit pistolul şi a tras un foc în aer, dar a fost apoi imobilizat de tatăl şi fratele minorei. Pistolul s-a descărcat din nou, însă în piciorul stâng al lui Cătălin C., de 18 ani, prietenul agresorului, aflat în apropiere. Acesta a refuzat să meargă la spital pentru îngrijiri medicale şi să depună plângere. Toţi participanţii la scandal au fost conduşi de poliţişti la secţie. Vasile Teodor este cercetat pentru uz de armă neletală, pistolul fiind ridicat în vederea cercetărilor, iar Gheorghe şi Adrian Mitroi au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

Dragoş Gavrilă

Au furat mobilul unui copil de 13 ani

Poliţiştii Secţiei 4 Craiova au fost sesizaţi joi de Nicolae Dinu, de 39 de ani, din municipiu, despre faptul că doi tineri i-au luat telefonul fiului său de 13 ani, sub pretextul că efectuează un apel. În urma cercetărilor, poliţiştii i-au identificat pe autori, Marin Dumitraşcu, de 20 de ani, şi M.B., de 15 ani, ambii din Craiova. Telefonul mobil Nokia N70, în valoare de 750 de lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal în această cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere.

Dragoş GAVRILĂ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU