25.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăLocal114 microbuze pentru elevii din Oltenia

114 microbuze pentru elevii din Oltenia

Licitaţia pentru împărţirea celor 114 microbuze şcolare date de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru cele cinci judeţe ale Olteniei se va desfăşura, în perioada imediat următoare, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Florin Smeureanu, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în prezent se lucrează la caietul de sarcini pentru achiziţionarea microbuzelor. „Licitaţia va avea loc la Râmnicu Vâlcea pentru toată regiunea Olteniei şi e vorba de împărţirea celor 114 microbuze pe care le dă ministerul în 2008 pentru cele cinci judeţe. Din acestea am solicitat pentru judeţul nostru 40. Toate microbuzele le-am cerut pentru mediul rural, în zonele în care unităţile de învăţământ s-au comasat în 2008“, a declarat Florin Smeureanu.

Tot acesta a precizat că sunt probleme în Laloşu, Frânceşti, Fârtăţeşti, Horezu, zone în care s-au făcut comasări. În aceste localităţi este câte un microbuz, dar el nu face faţă, pentru că sunt necesare mai multe drumuri, iar elevii nu pot fi duşi la şcoală de la ora 5.00. În prezent, în judeţ mai sunt în funcţiune şi şase microbuze vechi tip Aro, care se strică frecvent, iar acestea trebuie schimbate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS