34.5 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025

Atac la prestatori

Administraţia Complexului Energetic Turceni (CET) intenţionează să înfiinţeze o societate comercială, care să preia toată activitatea prestatorilor de servicii.

 

GORJ. Şefii Complexului Energetic Turceni au pus la cale o strategie prin care să renunţe treptat la prestatorii de servicii care câştigă licitaţii de zeci de milioane de lei şi să îşi efectueze lucrările cu propria societate comercială. Proiectul de înfiinţare a noii firme, SERVMINTER SA, a ajuns deja pe masa directorului Dumitru Cristea şi a primit avizul acestuia şi al altor şefi de direcţii şi servicii. Obiectivul viitoarei societăţi va fi contractarea tuturor serviciilor auxiliare ale Complexului Energetic Turceni, care până în prezent erau realizate de alte societăţi, celebrii prestatori de servicii. Este vorba în principal de activităţi administrativ-gospodăreşti, întreţinerea instalaţiilor termice şi sanitare, exploatarea masei lemnoase, manipularea materialelor în depozite, întreţinerea şi exploatarea echipamentelor de căi ferate uzinale şi altele. Lucrările au fost executate în principal de prestatori precum MINPREST, SC SIND Jilţ Mătăsari sau OLSERVMIN SRL, ultima firmă aflându-se în aria de influenţă a liderului Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, Marin Condescu, un simpatizant al democraţilor.

12 milioane pentru prestatori

 

Actuala conducere a Complexului Energetic Turceni se bucură de susţinerea politică a PNL şi doreşte prin înfiinţarea SERVMINTER să controleze mai uşor acordarea de lucrări. Potrivit analizei anexate la proiectul de creare a societăţii, Complexul Energetic Turceni a cheltuit anul trecut aproape 12 milioane de lei cu prestatorii de servicii. Aceştia au asigurat în principal forţă de muncă pregătită pentru tipurile de lucrări contractate. Potrivit notei privind avantajele economice ale participării Complexului Energetic Turceni la constituirea unei societăţi comerciale pe acţiuni, „în activităţile desfăşurate, personalul prestatorilor lucrează cu maşini şi echipamente aparţinând CET şi, de asemenea, au spaţii închiriate de la acesta“. Şefii Complexului consideră că prestatorul unic ar reduce costurile generate de lucrul cu mai multe societăţi, iar unitatea ar putea oferi locuri de muncă localnicilor, care nu vor prea uşor să renunţe la pământurile în subsolul cărora se află lignit. Conform planului, SERVMINTER trebuie să presteze 80% din activităţi pentru CET.

 

Vor avea şi sindicatele acţiuni

 

Proiectul privind înfiinţarea SERVMINTER va fi supus avizării Consiliului de Administraţie şi oferit spre aprobare Adunării Generale a Acţionarilor. În condiţiile în care va fi aprobat, noul prestator va prelua toate lucrările Complexului Energetic. În aceste condiţii, prestatorii tradiţionali trebuie să îşi găsească altă zonă pentru desfăşurarea de activităţi. De asemenea, conform analizei făcute în planul de afaceri prins în nota de înfiinţare, viitorul prestator nu va mai avea problema concurenţei, însă va înregistra carenţe la capitolul competitivitate şi va depinde într-o măsură mult prea mare de complex, care va fi practic forţat să îi acorde lucrări pentru a-l ţine în viaţă. Complexul Energetic Turceni va deţine 95% din acţiuni, iar Uniunea Sindicatelor Mine Energie Jilţ Turceni, restul de 5%. Modelul sereleurilor sau al societăţilor pe acţiuni a fost lansat încă de pe vremea CNLO, care şi-a înfiinţat astfel de firme cu participarea sindicatelor lui Marin Condescu. Mai există însă şi posibilitatea ca viitorul SERVMINTER să obţină lucrările, iar acestea să fie efectuate cu alte societăţi, în subantrepriză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS