27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a fost declarat apt de muncă deşi nu se poate deplasa nici sprijinit în cârje

Un bărbat a fost declarat apt de muncă deşi nu se poate deplasa nici sprijinit în cârje

Un bărbat în vârstă de 47 de ani care nu se poate deplasa nici cu ajutorul cârjelor, după ce a suferit unele amputaţii la ambele picioare, a fost declarat apt de muncă de către comisia medicală de expertiză din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi.

Medicii de la Spitalul Judeţean Galaţi spun că pacientul are diabet zaharat şi că a suferit o complicaţie, care se numeşte microangiopatie diabetică, care afectează vasele mici de sânge. Ţesuturile rămân fără sânge şi oxigen şi se cangrenează.

“Pacientul are această boală la ambele picioare. Piciorul stâng, acolo unde boala este mai avansată, i-a fost amputat de la gleznă, iar la piciorul drept i-au fost amputate două degete, printre care şi degetul mare. Acesta, alături de călcâi, formează punctele de sprijin. Dacă lipseşte, apare dezechilibrul. În aceste condiţii, pacientul nu se poate deplasa nici dacă se sprijină în cârje", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", Mihai Bucatanschi, citat de NewsIn.

Înainte de a fi supus operaţiilor de amputare, bărbatul era încadrat în gradul doi de invaliditate. Acum, însă, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte din cadrul DGASPC a apreciat că pacientul a înregistrat unele îmbunătăţiri şi l-a încadrat în gradul trei de invaliditate. Teoretic, aceasta presupune că bărbatul este apt de muncă. În aceste condiţii, şi indemnizaţia de invaliditate pe care el o primeşte s-a diminuat, de la 217 lei pentru gradul II la 31 de lei pentru gradul III.

Bărbatul a depus o plângere la DGASPC Galaţi. "Am preluat sesizarea şi facem o evaluare a dosarului său. Problema e că bărbatul a fost încadrat într-un anumit grad de invaliditate anul trecut, respectiv gradul doi, pe baza unor criterii vechi. De la 1 ianuarie 2008, acest set de criterii a fost modificat, noile prevederi fiind, în general, nefavorabile persoanelor cu handicap", a explicat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Tania Calcan.

Numai anul trecut, bărbatul a petrecut 230 de zile în spitale. Pentru a se putea deplasa, el are două alternative: aplicarea unei proteze sau achiziţionarea unui cărucior cu rotile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII