-4.9 C
Craiova
joi, 1 ianuarie, 2026

HOROSCOP

Berbec

Emoţiile cresc în intensitate cu fiecare clipă ce vă apropie de un eveniment căruia îi acordaţi o importanţă specială. Pare să fie un moment cu o mare încărcătura sentimentală, produce fie teamă, neştiind concret la ce să vă aşteptaţi, fie nerăbdare, sperând să se materializeze mai repede.

Taur

Dacă trebuie să plecaţi la drum, înarmaţi-vă cu răbdare, deoarece pe parcursul deplasărilor, vor apărea suficiente motive de enervare şi stres. Ori traficul este principalul vinovat al stării negative declanşate, ori ceea ce vă aşteaptă la destinaţie vă produce un sentiment de inadaptare.

Gemeni

Aveţi în faţă o persoană cu o influenţă aparte asupra dumneavoastră. Vă este exemplu, un model demn de urmat, şi când îl priviţi, vă daţi seama cât de mult mai aveţi până veţi ajunge la nivelul lui. Dacă îi veţi călca pe urme, dacă veţi prelua ceva din atitudinea sa de stăpân pe situaţie, de om încrezător şi puternic, succesul.

Rac

Daţi piept cu un impas, declanşat ori de o greşeală personală pe care aţi comis-o – iar acum trageţi ponoasele, ori de intervenţia negativă a unui rival, care încearcă astfel să vă pună beţe în roate. Piedicile cele mai mari ale zilei conţin o oarecare doză de pericol pentru că cineva pregăteşte gesturi incorecte din umbră, din care şi dumneavoastră puteţi avea de suferit.

Leu

Străluciţi oriunde v-aţi afla, sunteţi cu un cap deasupra tuturor şi atrageţi atenţia fără prea mari eforturi. Vi se remarcă valoarea, sunteţi sigur pe dumneavoastră şi aveţi încredere în ceea ce faceţi. Această atitudine de învingător vă asigură succesul în orice împrejurare.

Fecioară

Faceţi o pereche ideală alături de persoana iubită, staţi mult de vorbă, vă împărtăşiţi reciproc sentimentele. Se vede pe chip dragostea sinceră, puternică, şi nimic nu mai contează acum, decât să fiţi împreună.

Balanţă

Nu reuşiţi să vă deschideţi sufletul cu adevărat. Sunteţi reţinut, fricos, emoţionat, şi, chiar dacă faceţi un efort de a vorbi, cuvintele sunt interpretate greşit pentru că nu formulaţi corect o opinie. Ar fi bine să nu faceţi azi declaraţii de importanţă majoră – să daţi răspunsuri categorice, să spuneţi un „nu“ sau un „da“ definitiv, să luaţi decizii capitale – pentru că nu sunteţi în cea mai bună formă mentală.

Scorpion

Nu vă înţelegeţi cu unele persoane din anturaj, pentru că aveţi preocupări diferite. Dumneavoastră ştiţi să treceţi peste probleme fără să deveniţi obsedat de ele, pe când cei cu care intraţi azi în contact se plâng mult şi văd în orice impas un dezastru. V-ar putea influenţa negativ acest mod pesimist de a privi lucrurile, deci ar fi bine să staţi departe de ei.

Săgetător

Luaţi legătura cu o persoană de care depinde cariera sau viitorul dumneavoastră. Ceea ce urmează să aflaţi prin intermediul său este foarte important, tocmai de aceea aşteptaţi cu inima la gură răspunsurile sau informaţiile pe care vi le-a pregătit. Este o notă la o lucrare, o decizie la o cerere sau propunere, o ofertă de lucru.

Capricorn

Vă simţiţi ceva mai sus decât ceilalţi. Când vă comparaţi cu semenii dumneavoastră, vă daţi seama că sunteţi mai bun decât restul. Succesul, supremaţia, susţinerea unor persoane influente vă inspiră o încredere absolută în forţele proprii.

Vărsător

Neînţelegerile apar prea uşor în colectivul din care faceţi parte, dar chiar dumneavoastră jucaţi un rol în tensionarea atmosferei. Nu sunteţi de acord cu ceilalţi, nu puteţi lucra eficient în echipă, sunteţi singur împotriva tuturor. Credeţi cu tărie în convingerile proprii, de aceea veţi duce lupta până la capăt, ca să arătaţi că aveţi dreptate.

Peşti

V-aţi decis să schimbaţi direcţia, dar pentru a începe ceva nou, înainte de toate trebuie să încheiaţi proiectele ce se apropie de final. Este un moment ideal pentru a închide un capitol din viaţa dumneavoastră, pentru a trage o concluzie, pentru a lua o decizie finală şi categorică, după care veţi putea să vă concentraţi asupra planurilor noi ce vă atrag.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS