11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalBolnavă de râie, tratată de giardia

Bolnavă de râie, tratată de giardia


După ce a fost tratată de eczemă şi giardia la Spitalul din Segarcea, o fetiţă de şapte ani a aflat la Spitalul de Urgenţă Craiova că i s-a greşit diagnosticul. Cât a fost internată la Segarcea, fata stătuse împreună cu alţi copii cu viroze respiratorii într-un salon în care se făceau lucrări de reparaţii.

O fetiţă de şapte ani, din comuna doljeană Măceşu de Jos, a încăput zilele trecute pe mâna unor medici care i-au greşit diagnosticul. S-a întâmplat joi, 31 ianuarie, la Spitalul Orăşenesc din Segarcea, unde Andreea Sârbu a fost internată pentru că acuza mâncărimi pe tot corpul. Medicii din Segarcea au diagnosticat-o cu „eczemă uscată suprainfectată şi giardioză intestinală“ şi au trecut-o imediat pe tratament cu oxacilină, gentamicină, prednison şi clorfeniramină.

După cinci zile de tratament, starea copilei s-a înrăutăţit. „Bubiţele s-au întins pe tot corpul şi are mâncărimi cumplite. Iar tratamentul i-a făcut mai mult rău, a început să i se jupoaie pielea pe mânuţe“, a susţinut Lenuţa Sârbu, mama fetiţei.

Copilul a fost consultat şi de manager

 

Pentru că Spitalul Segarcea nu are Secţie de dermatologie, Lenuţa Sârbu a cerut medicilor să o transfere pe fetiţă la un spital cu o astfel de secţie. Medicii din Segarcea au spus că nu pot să ceară ambulanţă pentru o eczemă şi au sfătuit-o să acepte externarea la cerere. Sfătuită de educatoarea fetiţei, Lenuţa Sârbu nu a acceptat externarea şi luni după-amiază a reuşit să discute cu managerul Spitalului Segarcea, dr. Doru Gofiţă. Acesta i-a promis că îi va face rost de salvare în ziua următoare, la prima oră. Ba, mai mult, managerul – medic de profesie – a consultat-o şi el pe Andreea, dar fără să observe ceva neobişnuit. „Am examinat fetiţa şi nu era caz de urgenţă medicală. Era doar o eczemă suprainfectată“, a spus Gofiţă.

 

Tratament pe şantier

 

Ieri-dimineaţă am intrat în salonul Secţiei de pediatrie a Spitalului din Segarcea, unde era internată Andreea Sârbu. Nu mică ne-a fost mirarea când am găsit încă doi copii internaţi în acelaşi salon, în timp ce doi angajaţi ai spitalului lucrau în încăpere la coloana de apă. Muncitorii tocmai decopertaseră peretele, dând la o parte faianţa, şi începuseră să-l spargă cu un ciocan. Praful se împrăştia peste tot, în timp ce mamele copilaşilor bolnavi îi priveau perplexe pe angajaţii zeloşi. „Unde s-a mai pomenit aşa ceva? S-au apucat să dea jos faianţa şi să spargă pereţii cu copiii în salon. Fata mea are răni pe mâini de la eczemă“, a spus Lenuţa Sârbu.

Am vrut să stăm de vorbă cu managerul, dar secretara ne-a anunţat că dr. Gofiţă era la Bucureşti, pentru semnarea actului adiţional de prelungire a contractului de management cu Ministerul Sănătăţii Publice.

 

Managerul a promis măsuri

 

După ce a ieşit de la minister, managerul şi-a adus aminte de promisiune şi în cursul după-amiezei a dat telefon la Segarcea, aranjând transferul Andreei.

Managerul s-a arătat însă stupefiat când a auzit de isprava muncitorilor. „Probabil s-a spart vreo ţeavă şi a fost nevoie să spargă peretele ca să ajungă la coloană. O să discut cu medicii, să vedem de ce nu au mutat bolnavii în alt salon, şi vom lua măsuri“, a spus Doru Gofiţă.

Managerul ne-a vorbit apoi despre noua faţă europeană a spitalului pe care îl conduce şi s-a arătat contrariat de faptul că presa nu vede decât lucrurile negative. „Ştiţi că spitalele din Dolj au primit aprecieri din partea ministrului sănătăţii? De ce nu vă uitaţi mai bine la indicatorii realizaţi de noi, suntem pe unul dintre primele locuri din ţară“, a mai spus Gofiţă.

Ne pare rău, domnule director, că nu am observat indicatorii de care vorbeaţi, probabil din cauza căruţei parcate în curtea interioară a spitalului.

 

Diagnostic: scabie

 

Andreea Sârbu a fost transferată până la urmă la Clinica de dermatologie a Spitalului de Urgenţă Craiova, unde, stupoare, i s-a pus alt diagnostic. Medicii craioveni au considerat că fetiţa are scabie (râie) şi i-au schimbat tratamentul.

Am încercat să vorbim atunci din nou cu Doru Gofiţă şi să-l întrebăm cum a fost posibil ca medicii de la Segarcea să-i greşească fetiţei diagnosticul, însă managerul avea telefonul închis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII