Am să vă redau mai jos o întâmplare pe care cred că ar fi bine să o cunoască toţi cei care au intenţii bune. Poate că se vor trezi cei care sunt plătiţi de la buget, adică din banii cetăţenilor.
De regulă, toţi te tratează de parcă tu eşti cel ce trebuie să cunoşti procedurile lor, tu eşti cel plătit să le suporţi capriciile, în timp ce ei stau în spatele unor ghişee, care mai de care mai bine închise, cu geamuri şi sisteme de alarmă. Este cald şi plăcut acolo, pentru ei. Dar tu, cetăţeanul, care vii îmbrăcat de afară, te trec transpiraţiile: de căldură şi de teamă că se supără Măria Sa, doamna de dincolo de ghişeu. Peste tot au apărut calculatoarele, imprimantele şi copiatoarele, dar treaba merge mai anevoios, trebuie tot mai multe copii, timpii de execuţie sunt tot mai lungi, iar personalul bineînţeles că tot timpul este insuficient. Au fost înfiinţate servicii specializate, cu locaţii separate, dar, cu toate acestea, lucrurile sunt la fel de greoaie şi complicate. Mai jos am să expun o situaţie care m-a mâhnit şi, pentru că am trecut şi eu printr-o situaţie similară, voi încerca să o rezolv.
Doamnă Paula DINCĂ,
Sâmbătă seară, 26 ianuarie, pe portbagajul autoturismului meu am găsit un portmoneu negru în care se aflau cartea de identitate şi paşaportul dumneavoastră. Am găsit în cartea de telefon numele şi adresa dumneavoastră, dar, când am încercat să apelez, telefonul nu era alocat.
Luni dimineaţă am întrebat un poliţist ce trebuie să fac cu aceste documente şi dacă este bine să le predau la secţia de poliţie care are în competenţă zona în care locuiţi. Acesta m-a îndrumat la SCLEP Craiova, unde sunt centralizate documentele găsite.
M-am deplasat la sediul din Calea Unirii. Acolo, m-am adresat poliţistului comunitar care era postat în uşa de la sala ghişeelor, blocând intrarea câtorva zeci de persoane, care aşteptau la coadă. I-am explicat că am găsit nişte acte de identitate şi l-am întrebat unde să mă adresez. Domnul poliţist m-a privit cu un aer profesional şi m-a întrebat unde le-am găsit. I-am explicat în timp ce dumnealui le studia cu atenţie. „Lăsaţi-le aici! Cum vă numiţi?“, mi-a spus. L-am întrebat dacă notează undeva numele meu, iar el, încurcat, s-a dus la primul ghişeu şi i-a explicat oficiantei despre ce este vorba. „Unde le-a găsit, aici, sau afară?“. I-am spus că afară. „Cartea de identitate rămâne la mine, iar restul le luaţi!“ a spus doamna, care, deşi nu era blondă, mi-a explicat: „Buletinul este al meu, cu paşaportul mergeţi la «Paşapoarte»“.
Atunci am recuperat portmoneul cu actele şi m-am dus la camera 4. Înăuntru, doamnele care lucrau la biroul respectiv
m-au întrebat unde am găsit portmoneul. Le-am explicat că în zona gării. Nu pentru că le-ar fi interesat şi nici pentru că răspunsul meu le-ar fi luminat, m-au întrebat: „Mai exact unde?“. Le-am explicat că într-o parcare lângă poştă, fapt ce le-a determinat să-mi spună: „Atunci mergeţi la fete, la ghişeu!“. Le-am spus că de acolo vin şi că nu au putut rezolva problema şi m-au îndrumat la camera 5. Am intrat, după ce am bătut la uşă şi nimeni nu a răspuns, iar la birouri mai mulţi bugetari erau concentraţi la monitoarele de pe birouri, motiv pentru care nimeni nu a avut timp să-mi răspundă la salut.
M-am adresat domnului de la primul birou de lângă uşă, dar, înainte să încep să explic motivul „deranjului“, mi-a spus: „Aveţi răbdare că sunt ocupat!“. Am aşteptat până ce a putut să-şi ridice ochii de pe monitor şi i-am explicat cum că am găsit în… Cui trebuie să mă adresez? La doamna de alături, de la biroul vecin, mi s-a răspuns. Norocul meu că doamna respectivă a auzit discuţia şi nu a mai trebuit să-i spun toată povestea. „Cartea de identitate o lăsaţi la mine, iar restul, treaba dumneavoastră, le duceţi la «Paşapoarte», eu nu am voie să pun mâna pe ele“. Nu am mai aşteptat alte lămuriri, am luat portmoneul buclucaş şi am plecat pe uşa pe care intrasem. Aveam un gust amar şi, ajuns în stradă, mă întrebam ce s-ar fi întâmplat cu actele dacă ajungeau pe mâna unei persoane care nu cunoaşte oraşul. Deşi toţi cei cu care vorbisem erau funcţionari care lucrau cu acte de identitate, persoane care mai de care mai „importante“, în blazarea lor nu realizau că eu, găsitorul, sunt un om de bună credinţă, care încearcă să vă ajute să recuperaţi documentele de identitate. A trebuit să bat pe la uşi, să explic fiecărui funcţionar unde am găsit documentele, când, ce căutam acolo, ce marcă de maşină am şi ce ştiu eu ce mai era important de povestit pentru a clarifica situaţia.
Doamnă Dincă, vă voi căuta şi vă voi da actele. Ce rost avea să las cartea de identitate la SCLEP, paşaportul la „Paşapoarte“, iar portmoneul la obiecte pierdute sau la alt compartiment, serviciu, departament, secţie, furturi din buzunare, din auto sau cine mai ştie unde?! Pentru recuperarea acestor documente, dumneavoastră ar trebui să vă deplasaţi la adresele de mai sus, să daţi declaraţii, să aduceţi adeverinţe, să anunţaţi pierderea în Monitorul Oficial, să plătiţi cine ştie ce taxe de timbru, de urgenţă sau de eliberare…
Cât despre solicitudinea bugetarilor…
