11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM se menţine pe locul doi

SCM se menţine pe locul doi

Cele opt echipe din Divizia A feminină de handbal, seria B, s-au întâlnit weekendul trecut în Sala Sporturilor din Craiova, gazda turneului fiind Sport Club Municipal din localitate.

Formaţii din Bănie, SCM şi DWAR, au reuşit să câştige partidele disputate sâmbătă. SCM, echipă pregătită de Gheorghe Sbora, s-a impus în faţa celor de la Mureşul Târgu Mureş, la două goluri diferenţă, scor 35-33 (18-16). Craiovencele au început destul de prost partida, fiind conduse în permanenţă, la o diferenţă de două-trei goluri. Abia în minutul 20 au reuşit să egaleze pentru prima dată şi până la pauză au trecut în avantaj pe tabela de marcaj. Repriza secundă a fost dominată de SCM. Antrenorul Gheorghe Sbora s-a arătat mulţumit de victorie, dar nu şi de jocul practicat de elevele sale: „Importante sunt rezultatul şi cele două puncte care ne menţin pe locul doi. Dar nu pot spune că sunt mulţumit de joc. Am apelat la mijloace individuale de rezolvare a fazelor, deoarece jocul colectiv nu a mers. Iar în ceea ce priveşte începuturile de meci, deja m-am obişnuit. Fetele noastre trebuie să se vadă întâi conduse şi abia după aceea încep să-şi revină“. Cea mai bună marcatoare a SCM-ului a fost Alexandra Ţăcălie, sora mult mai cunoscutei Adriana Ţăcălie (Oltchim), reuşind să înscrie zece goluri. Florentina Ursachi, sportivă venită în această iarnă la SCM, a marcat cinci goluri şi a avut o evoluţie care l-a mulţumit pe profesorul Sbora. La echipa craioveană au mai jucat: Vlăsceanu, Ghilă (portari), L. Pop (2 goluri), V. Bora (4), M. Rădoi (3), E. Bădiţă (4), Ţichelea (2), Epure, Opriţescu, E. Nicu şi Manea.

Două puncte preţioase pentru DWAR

DWAR Craiova a câştigat clar primul joc, învingând Milostars Drobeta Turnu Severin, scor 34-22 (17-11). Antrenorul Constantin Tosum le-a trimis în teren pe: Prună (portar), I. Sârbu (14 goluri), Năstase (2), Istfan (1), Momârleanu (4), Ioviţă (6), Bîrcină (6), Roxana Rădulescu (1), Ramona Rădulescu, E. Sârbu, Ciurea, Sorcoi. Ieri-dimineaţă, DWAR a pierdut jocul cu Mureşul Târgu Mureş, scor 33-35, după ce a condus în prima repriză.

Rezultatele înregistrate în turneul de la Craiova

Sâmbătă: SCM Craiova – Mureşul Târgu Mureş  35-33; Universitatea Timişoara – KZN Slatina 31-34; Transilvania Târgu Mureş – Universitatea Reşiţa 27-24; Milostars Drobeta Turnu Severin – DWAR Craiova 22-34.
Duminică: Mureşul Târgu Mureş  – DWAR 35-33; Universitatea Reşiţa – Milostars Severin 21-29; KZN Slatina – Transilvania Târgu Mureş 37-26; SCM Craiova – „U“ Timişoara 30-29.
Clasament: 1. KZN Slatina (23 de puncte); 2. SCM Craiova (19 p); 3. Milostars Severin (13 p), 4. „U“ Timişoara ( 12 p); 5. Mureşul Târgu Mureş (11 p); 6. Transilvania Târgu Mureş (10 p); 7. DWAR (2 p), 8. „U“ Reşiţa (1 p).
Turneul al treilea se va desfăşura la Severin, în perioada 1-2 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII