Berbec
Aţi putea da startul unei afaceri de succes, deci, dacă aveaţi de gând să faceţi un credit, să porniţi o acţiune cu scopul de a aduce un plus de stabilitate în buget, acesta pare să fie momentul cel mai profitabil. Dacă aţi adunat informaţiile necesare până acum şi sunteţi pe punctul de a-i da drumul, nu mai staţi pe gânduri.
Taur
Uneori aveţi nevoie de un stimulent din afară pentru a grăbi un pic lucrurile, iar azi sunteţi împins din mai multe direcţii ca să ajungeţi la ce v-aţi propus. Mereu apare de undeva o motivaţie în plus: de la persoane străine, de la televizor, de la rivali, care au ajuns deja acolo, şi toate aceste impulsuri vă conferă curaj de a ajunge la ţelul dumneavoastră.
Gemeni
Aveţi în anturaj unele cunoştinţe cu probleme materiale, cu boli, necazuri şi neajunsuri, şi vă afectează şi pe dumneavoastră cu poveştile lor negative. Oricum, nu le puteţi ajuta, deci tot ce puteţi face ar fi să le ascultaţi problemele, dar nu puneţi la suflet! Ar fi păcat să daţi la o parte planurile dumneavoastră doar pentru a-i arăta unui coleg ce prieten bun sunteţi la nevoie, dar chiar nu deţineţi dumneavoastră soluţia problemelor sale.
Rac
Confruntările zilei sunt periculoase, pentru că vă aflaţi în faţa unor persoane cu influenţă asupra dumneavoastră. Vă au cu ceva la mână, iar forţa pe care o exercită asupra dumneavoastră are o conotaţie negativă. Nu vă este deloc bine în compania lor, presimţiţi că sunt oameni răi, cu intenţii murdare, dar sunt mai puternici decât dumneavoastră.
Leu
Munca dumneavoastră a ajuns într-un punct de care, deocamdată, nu mai puteţi trece. Luaţi o pauză şi ori căutaţi soluţii ca să depăşiţi acest hop, ori vă odihniţi. Începeţi săptămâna cu un blocaj, dar, cum nimic nu este întâmplător, probabil aveţi nevoie de acest moment de detaşare. Fără să mai fiţi direct implicat în miezul evenimentelor, vedeţi altfel lucrurile şi găsiţi alte căi de rezolvare a problemei.
Fecioara
Aşezaţi în prim-plan numai propriile probleme, fără să ascultaţi pe nimeni în jur, numai că această atenţie exagerată pe care v-o acordaţi singur se poate transforma în obsesie. Vedeţi peste tot numai probleme, riscuri, duşmani, pericole şi, în loc să găsiţi o soluţie pentru a le depăşi, vă turnaţi cenuşă în cap şi vă plângeţi. Soluţia este în mâinile dumneavoastră.
Balanţă
Sunteţi nervos şi agitat, deşi nu vă stă în fire să vă enervaţi la orice. Apare cineva în preajmă care reuşeşte, cu ton calm şi diplomaţie, să vă domolească patima care v-a cuprins. După câteva minute în compania sa, sunteţi mult mai relaxat, problemele nu mai par la fel de dificile, iar nervii dispar. Căutaţi de fiecare dată, în preocupările dumneavoastră, ceva care să vă relaxeze.
Scorpion
Conflictele dintre generaţii pornesc din orice fleac, mai ales la serviciu, dar, de data aceasta, cel în vârstă este atacat. Cei tineri nu sunt de acord cu el, au argumente mai impulsive de a se impune, deci nu vă înving experienţa şi înţelepciunea, ci agresivitatea şi energia. Cine are gura mai mare şi pumnul mai puternic va domina orice dispută, pe când cel inteligent şi documentat este dat la o parte.
Săgetător
Cu autorităţile nu vă jucaţi, pentru că au în mână unele drepturi care vă pot face şi rău, dacă nu faceţi cum vor ele. Azi intraţi în conflict cu un reprezentant al puterii, care vă poate imediat strica tot cheful cu reacţii neaşteptate. Dacă aveţi de a face cu astfel de oameni, mai bine jucaţi cum vi se cântă, pentru că riposta dumneavoastră poate să vă dejoace planurile.
Capricorn
Sunteţi uşor de cucerit azi, pentru că persoana iubită vă prinde într-o pasă sensibilă, vulnerabilă, când orice cuvânt frumos şi orice declaraţie de dragoste ajung la ţintă imediat. Vă petreceţi câteva ore cu cel drag şi, din dialogurile între patru ochi, apar soluţii pe placul amândurora sau decizii bune pentru viaţa de cuplu.
Vărsător
Nu suportaţi să fiţi minţit sub masca prieteniei. De aceea, dacă prindeţi pe cineva cu cioara vopsită, veţi fi foarte dur în replici şi reacţii. Sunteţi capabil să rupeţi o relaţie dacă descoperiţi că respectivul profită de bunăvoinţa dumneavoastră. Când oferiţi atâta bunătate şi ajutor, fără nici o pretenţie, nu-i puteţi tolera pe cei care vor şi mai mult de la dumneavoastră.
Peşti
Primiţi veşti oficiale sau răspunsuri de ordin profesional ce nasc o stare emoţională extrem de greu de controlat. Poate tocmai aflaţi că urmează să daţi un examen sau să treceţi printr-o confruntare pentru a obţine un post, dar nu sunteţi sigur pe forţele dumneavoastră. Mereu vă comparaţi cu alţii şi vi se pare că toţi sunt mai bine pregătiţi, iar acest complex de inferioritate generează trac şi teamă.