Daca e luni, e zi de tirg la Craiova; de la primele ore ale diminetii, intrarile in municipiu sint blocate de carute, iar in zona Romanesti, forfota multimii nu se potoleste decit tirziu, dupa-amiaza. Tirgoveti „de profesie“, amatori sau de ocazie, sute de oameni cerceteaza cu atentie oferta comerciantilor, cintarind din ochi produsul si, in gind, rentabilitatea investitiei. Daca n-ai nimic de cumparat sau de facut, nu poti sa pleci din tirg fara sa treci pe „la chilipire“, zona unde fiecare vinde orice, de la suruburi mari si mici si manuale din anii ’70 la trompete sau telefoane… fara fir!
Paispe sute un purcel, iar ca bonus, … un catel
„Multi veniti, putini alesi“, cam asa s-ar caracteriza tirgul de animale de ieri, cind sute de porci, de toate virstele si dimensiunile, isi asteptau un nou stapin. Erau peste tot: in carute, in remorci sau priponiti cu o funie; de toate marimile, culorile si preturile, godaci sau ditamai grosteii. De la citeva sute de mii de lei, la citeva milioane, preturile erau pentru toate buzunarele; bani sa fie, ca purcei se gaseau pentru toate gusturile, oricit de pretentioase ar fi fost ele. „Paispe sute! Ia-l ca nu e scump, uite ce vioi e!“, isi facea reclama un tinar hotarit sa scape de toti cei patru purcei cu care venise la tirg. Ofertele speciale curgeau girla, de la „purcei de soi, doua milioane juma’ amindoi“ pina la „ia purcel, cu tot cu catel“. E drept ca purcelul era prea mic, iar catelul, prea batrin, dar… cine se uita la amanunte de-astea?! „Scumpi, maica, replica o batrina, ce sa le dai sa manince, ca nu s-a facut nimic pe cimp!?“ Preturile cerealelor dadeau fiori celor care stiau ca, mai devreme sau mai tirziu, va trebui sa cumpere griul sau porumbul cu mai mult de 55.000 de lei baniciorul, cit costa ieri, in tirg.
Trecute agoniseli de oameni stringatori
Un colt al tirgului este rezervat comercializarii maruntisurilor; chilipiruri de tot felul, obiecte strinse intr-o viata de om, amintiri din tinerete, din vinzarea carora unii mai spera sa scoata un ban. Citiva mici comercianti vin saptaminal, altii doar cind nu le ajunge pensia pina luna viitoare. Majoritatea sint trecuti de 60 de ani, iar cei care sint tineri s-au specializat in vinzarea pieselor din fier: suruburi, surubele, rulmenti, bare de metal, piese de masina, lustruite, dar mincate de rugina, tot felul de piese culese de pe te miri unde.
Chilipirurile sint, toate, legate de amintiri din tinerete: casetofonul luat din primul salariu, papusa fetei, aparatul de fotografiat cu care o familie fericita a plecat in concediu, in 1979, bicicleta Pegas, aspiratorul Ceaika, manualele baiatului, editia 1973, casetele cu Romica Puceanu, ba chiar si pislarii de acum 15 ani! Preturile sint facute dupa ochi, dupa client si dupa dispozitia de moment; daca ai rabdare si vrei o reducere substantiala, stai sa afli si povestea obiectului. Pentru ca fiecare are o poveste a lui; daca „suporti“ zece minute de amintiri despre cum se pregatea, acum 20 de ani, fata a mare sa dea la Medicina, poti sa cumperi seringi de sticla, cu cutie si ace, la numai 10.000 de lei bucata. Un muzeu in aer liber in care vezi expuse tot felul de vechituri, placi de patefon, pe care e putin probabil sa le mai poti asculta undeva, o masina manuala de tricotat, cu care n-ar mai sti sa umble decit un „specialist“ trecut de 60 de ani, albume de poze fara poze, creioane jumatate rosii, jumatate albastre, unele noi, altele fara virf, editia romaneasca „princeps“ de carioci, ceasuri antice, minicalculatoare in maxicarcase, chitari, trompete de alama, tractoare vindute „en detail“, numai bune sa iti dichisesti o remorcuta nepretentioasa, jumatati de bibelouri, ceasuri sparte, telefoane cu disc, dar fara fir si fara receptor, o intreaga colectie de nimicuri, vechituri pe care nimeni nu se indura sa le arunce, pentru ca toate au legatura cu o perioada din viata lor. Plus ca, vorba ceea, „nu se stie cind si cui or trebui…“
