La antrenamentul de aseara al Universitatii, care s-a desfasurat la cantonamentul din Lunca Jiului, si-a facut aparitia inca un jucator strain, care a venit sa dea probe la gruparea alb-albastra. Este vorba despre un portar argentinian, Oscar Denis Colombo, care astazi implineste 28 de ani. Imediat, goal-keeper-ul sud-american a fost luat in primire de Vali David, antrenorul portarilor de la Universitatea, pregatindu-se alaturi de Agachi si de Poenaru, ceilalti portari ai gruparii din Banie. Colombo a jucat cinci ani la o formatie din Uruguay, iar in ultimul sezon a aparat buturile unei echipe italiene din Serie C2. Despre Colombo se spune ca se aseamana cu celebrul Chilavert, in sensul ca este un bun executant al penaltiurilor si al loviturilor libere.
Mijlcasii Corneliu Papura si Ovidiu Stinga s-au antrenat si ei sub comanda lui Emil Sandoi, insa ultimul nu a dat inca un raspuns oficial in privinta transferului la Universitatea. Despre sirbul Sarici nu se mai stie nimic.
Astazi este programata inca o sedinta de pregatire, iar miine, de la ora 11.00, Universitatea va juca in compania divizionarei B Extensiv, cel mai probabil pe stadionul din Valea Rosie.
Un portar argentinian a venit la Universitatea
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

