A urcat la începuturi pe scena Naţionalului craiovean în hainele Cenuşăresei, pentru ca astăzi, spre sfârşitul carierei, să coboare din straiele personajului din „Alice nu ştie să moară“.
Pentru actriţa Naţionalului craiovean Georgeta Luchian Tudor dragostea pentru scenă şi-a făcut simţită prezenţa de la o vârstă mică. „În liceu, recitam frumos, eram foarte bună la română, îmi plăcea mult literatura. Îmi plăceau foarte mult poeziile şi cred că recitam cu sensibilitate. Îmi aduc aminte că, la prima poezie pe care am recitat-o eu în clasă, toate fetele, inclusiv profesoara, au rămas foarte impresionate. Era «Mama» lui George Coşbuc. Eu nu am avut niciodată pe nimeni la ţară, dar o simţeam pe mama lui Coşbuc ca pe bunica mea. Nici ea n-a stat la ţară, dar era acelaşi tip de om, bun şi calm, suferind. Suferea pentru toţi copiii şi nepoţii pe care îi avea. În timpul liceului şi în afară de momentele în care mi se distribuia câte un moment artistic, de recitat în timpul serbărilor noastre, mai erau pe vremea aceea, la noi în liceu, spectacolele de dans. Am avut bucuria să intru pe scenă de la 12 ani, eram în clasa a patra, a treia de liceu, acum ar însemna clasa a opta, a noua“, povesteşte actriţa. În aceeaşi perioadă se înfiinţau ansambluri de cântece şi dansuri. În cadrul lor, şi adolescenta Georgeta Luchian: „Erau ansambluri renumite şi de foarte bună calitate, aveau orchestră simfonică şi populară, aveau cor acapella, cor academic, dar şi o echipă de dansuri, absolut toţi tineri. Eram nişte puşti între 15 şi maximum 20 de ani, ceilalţi erau nişte domni. De exemplu, la orchestra simfonică era Emanuel Elenescu, marele dirijor, era Iosif Conta, la corul academic care exista în acest ansamblu era Marin Constantin, mari solişti“. Aceste prezenţe i-au insuflat copilei din acea vreme şi mai mult dragostea de artă, de scenă.
De la „Cenuşăreasa“ la „Dulcea toamnă craioveană“
Şi totuşi, după terminarea liceului, tânăra bucureşteancă visa să devină o ziaristă de succes. Numai că soarta a vrut altceva pentru Georgeta Luchian Tudor. A dorit-o acolo, pe scenă, în lumina reflectoarelor, dând viaţă unor personaje celebre, îndrăgite. Facultatea de jurnalistică se desfiinţa, scena o cucerise definitiv, aşa că şi-a încercat norocul la teatru. „Nu credeam că puteam intra. Am încercat şi am reuşit din prima. În anul în care am dat eu, 1959, au fost o mie şi ceva de candidaţi pe 60 de locuri, dintre care 30 erau deja ocupate de studenţi pe care îi trimiteau toate judeţele din ţară. Mai rămâneau 30 de locuri. M-am dus cu foarte puţine speranţe, foarte modestă, m-am dus foarte puţin pregătită. E drept că am făcut şi eu câteva ore de pregătire cu Coca Andronescu, o actriţă mare, deosebită, cu Ion Corja. Era vorba de câteva lecţii în particular. Nu am avut timp să mă pregătesc decât o lună. Dădusem bacalaureantul în vară. Am avut bucuria să intru. Sincer, nu mă aşteptam. În ziua în care s-au afişat rezultatele eu eram la ansamblu şi aveam repetiţie. A venit un prieten şi mi-a zis: «Nebuno’, ce-ai făcut? Uită-te că eşti pe listă». M-am îmbrăcat, eram în costum de balerină, şi m-am dus că aveam examenul la limba română în ziua aceea. Examenul de limba română se dădea numai cu cei care reuşiseră la faza artistică. Am avut bucuria să-l iau şi pe ăsta. Mă aşteptam, pentru că aici eram sigură pe mine. Aşa am intrat la teatru“, povesteşte actriţa.
Cei patru ani au trecut cu piesele jucate în cadrul Teatrului Studenţesc sau la Casandra. După terminarea facultăţii, din motive mai mult personale, dat fiind faptul că teatrele din Bucureşti nu beneficiau de nici un loc liber, iar tânăra studentă îşi dorea să fie mai aproape de Bucureştiul natal, venea în capitala Olteniei, ca actriţă a Teatrului Naţional: „Cunoşteam foarte puţin Craiova, fusesem prin turnee, când eram în acel ansamblu de cântece şi dansuri. Văzusem Minerva, Parcul Romanescu. Craiova mă cucerise. Era un oraş de provincie, dar avea un şarm şi un aer cu totul deosebite. Un oraş în care cultura era foarte preţuită. Am ales Craiova din motive foarte simple. Dintre toate oraşele care mi se puseseră la dispoziţie, Craiova era cel mai aproape“.
A urcat pe scenă pentru prima dată în „Nunta lui Figaro“. I-a urmat la scurt timp „Cenuşăreasa“ şi apoi zeci de roluri de cu totul altă factură. Roluri frumoase, complexe, care aveau să prindă viaţă în piese de succes – „Doamna nevăzută“ sau „Alice nu ştie să moară“ şi câte şi mai câte. Astăzi, un nou spectacol va veni să încânte, un spectacol de muzică, poezie şi dans – „Dulcea toamnă craioveană“, cu aceeaşi Georgeta Luchian Tudor, alături de actori ai Naţionalului craiovean, Tamara Popescu, Cosmin Rădescu, Anca Dinu, Valeriu Dogaru, Angel Rababoc. Şi din nou, la scenă deschisă, Georgeta Luchian Tudor va împărţi cu colegii săi, actorii, apauzele, ce vor răsuna în sală, încununându-le munca.
