22.3 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025

Salvat din puţ

VÂLCEA. Un bărbat a fost salvat dintr-un puţ de un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru“ Vâlcea. Incidentul s-a petrecut duminică.

Angajaţii ISU Vâlcea au fost solicitaţi pentru salvarea unei persoane dintr-un puţ aflat în localitatea Pietrari, sat Pietrarii de Jos. Ion C., de 66 de ani, în timp ce curăţa puţul de aproximativ 16 metri adâncime, a rămas fără aer, iar rudele acestuia, văzând că nu mai iese, au apelat la ajutor. Pentru a putea fi executate manevrele de salvare, un membru al echipajului a coborât cu ajutorul unui brâu şi a unor cordiţe, iar după ce a fost scos din puţ, bărbatul a fost transportat imediat la spital pentru a i se acorda primele îngrijiri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS