Doi morţi şi nouă răniţi – acesta este, cel puţin deocamdată, bilanţul unei deflagraţii produse ieri la Zalău, unde un bloc de locuinţe a fost grav avariat de o explozie cauzată de o acumulare de gaze.
O puternică explozie s-a produs ieri-dimineaţă, în jurul orei 8.00, la un bloc din cartierul Dumbrava al oraşului Zalău, judeţul Sălaj. În urma deflagraţiei, provocate de o acumulare de gaze, mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături. Explozia s-a soldat cu doi morţi şi nouă răniţi. Una dintre persoanele care au murit este o fată de 14 ani, iar sora ei, de 12 ani, are şanse minime de supravieţuire. Al doilea decedat este un tânăr de 20 de ani care a fost căutat peste trei ore sub dărâmături.
Au reclamat, dar n-a venit nimeni
Clădirea în care s-a produs deflagraţia este un bloc de patru etaje situat la nici 100 de metri de o staţie de benzină din cartierul Dumbrava. Deflagraţia s-a produs în urma unei acumulări de gaze, la parterul blocului, în momentul în care oamenii au aprins lumina. Pereţii apartamentelor de la parter s-au prăbuşit, iar plafonul etajului unu a căzut şi el.
Echipele de salvare au reuşit să amplaseze bârne de susţinere a structurii clădirii, astfel încât aceasta să nu se prăbuşească. Structura blocului este însă grav afectată. Directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii, Dan Ardelean, a declarat că blocul va trebui demolat prin implozie, deoarece structura de rezistenţă este grav afectată, iar o eventuală prăbuşire necontrolată a imobilului ar pune în pericol şi celelalte blocuri aflate la mai puţin de 50 de metri distanţă.
Locatarii blocului, dar şi oamenii din împrejurimile acestuia spun că s-au făcut reclamaţii la E.ON Gaz încă de acum doi ani cu privire la faptul că de la subsolul blocului, dar şi în afara imobilului mirosea puternic a gaze. Ultima sesizare ar fi fost făcută joi seară, dar nici o echipă a E.ON Gaz nu s-a deplasat să vadă despre ce problemă este vorba.
1.000 de euro pentru fiecare locuinţă distrusă
Reprezentanţii E.ON Gaz au evitat să recunoască faptul că deflagraţia s-a produs din cauza unei scurgeri de gaze. Potrivit unui comunicat de presă, dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat ieri, în jurul orei 8.00, de producerea unei explozii la parterul blocului E 24, de pe strada Voievod Gelu, din localitatea Zalău. Echipa de intervenţie a E.ON Gaz Distribuţie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a luat toate măsurile de siguranţă care se impun în astfel de situaţii, întrerupând serviciul de distribuţie a gazelor naturale în zona respectivă până la remedierea defecţiunii.
E.ON Gaz Distribuţie „îşi exprimă regretul faţă de familiile victimelor acestei explozii“, promiţând că va acorda un ajutor financiar de urgenţă în valoare de 3.000 de lei (aproximativ 1.000 de euro) pentru fiecare familie afectată, precum şi ajutoare financiare mai consistente pentru familiile celor decedaţi.
Probleme locative
Chiar din timpul operaţiunilor de salvare a demarat şi ancheta oficială pentru elucidarea cauzelor exploziei, condusă de organele de cercetare penală. E.ON Gaz Distribuţie a promis că va face propria anchetă internă de îndată ce îi va fi permis accesul în perimetrul afectat.
Dincolo de tragedie, rămâne de rezolvat şi problema socială. Viceprimarul oraşului Zalău, Dorel Labo, a precizat că toate cele 19 familii care locuiau în blocul care stă acum să se prăbuşească vor fi mutate într-un hotel şi în cinci garsoniere ale primăriei şi, la nevoie, într-un bloc ANL aflat încă în construcţie. Viceprimarul a mai spus că primăria va solicita fonduri de la guvern pentru ajutorarea familiilor afectate în urma exploziei. El a spus că ar fi vorba de 20 de miliarde de lei, bani necesari pentru construirea unui nou imobil pentru cele 41 de persoane care locuiau în blocul prăbuşit în urma exploziei. Suma nu include însă banii pentru despăgubirea oamenilor, a spus viceprimarul.
Remember – Craiova
Tot cu doi morţi s-a soldat şi deflagraţia produsă pe 26 ianuarie 2006 în cartierul Lăpuş din Craiova. La ora 5.19, o explozie produsă de o acumulare de gaze a spulberat Punctul termic nr. 3, din vecinătatea blocului U2. Dănuţ Ibinceanu, de 44 de ani, angajat al Regiei de Termoficare, şi Doina Trică, de 36 de ani, salariată a Regiei de Apă, şi-au pierdut viaţa. Mii de geamuri ale apartamentelor situate pe o rază de mai bine de 200 de metri au fost spulberate de suflul exploziei, iar zeci de autoturisme parcate în zonă au fost la rândul lor avariate. Potrivit primelor estimări, pagubele totale s-au ridicat la peste 20 de miliarde de lei vechi. Şi totul din cauza unei conducte fisurate, care ar fi trebuit schimbată întrucât durata sa de funcţionare fusese depăşită de… 30 de ani. Distrigaz Sud continuă însă să-şi susţină nevinovăţia, obligând victimele să ia calea judecăţii pentru a-şi recupera pagubele.