26.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportIonescu, în instanţă

Ionescu, în instanţă

Procesul intentat de Andrei Ionescu clubului Universitatea Craiova şi FRF îşi va derula mâine, la Tribunalul Dolj, o nouă rundă. La cea de-a treia înfăţişare va fi prezent şi mijlocaşul oltean, care va trebui să-şi susţină punctul de vedere legat de refuzul său de a semna o nouă înţelegere cu Ştiinţa şi solicitarea de a i se ridica suspendarea de doi ani şi de a obţine statutul de jucător liber de contract. Ionescu s-a întors special din Olanda pentru a se prezenta în instanţă şi speră să găsească înţelegere la judecători, care, până în prezent, nu au reuşit să dea un verdict. Jucătorul mizează pe faptul că suspendarea maximă pe care o poate dicta Camera de Soluţionare a Disputelor din cadrul FIFA este de şase luni, în timp ce clubul are ca argument regulamentul FRF. Până când Tribunalul va da o hotărâre definitivă, nu ar fi exclus ca părţile să ajungă la un acord. După ce „Micul Balaci“ a participat la un joc-şcoală al celor de la PSV Eindhoven, lăsând o impresie bună oficialilor clubului olandez, iar Universitatea a ameninţat cu memoriul la UEFA, gruparea din Bănie a purtat unele discuţii de conciliere cu tatăl jucătorului. Acesta a precizat că fiul său este dispus să-şi diminueze pretenţiile pentru a evolua sub comanda lui Ovidiu Stîngă.   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS