26.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 iunie, 2025

PROTEST

Plângerea alăturată, adresată Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, reprezintă o reacţie normală faţă de maniera incalificabilă în care clubul de fotbal Universitatea, în special finanţatorul, obstrucţionează exercitarea profesiei de jurnalist de către redactorii sportivi ai GdS. În afară de faptul că jucătorilor echipei, antrenorilor şi oficialilor clubului li s-a interzis acordarea de declaraţii şi furnizarea de informaţii, FC Universitatea nu recunoaşte valabilitatea legitimaţiilor Asociaţiei Presei Sportive pentru redactorii şi fotoreporterii GdS, interzicând accesul ziariştilor la masa presei stadionului „Ion Oblemenco“ şi a fotoreporterilor pe terenul de joc, obligându-ne astfel să ne exercităm meseria de redactori şi fotoreporteri doar din tribună, printre spectatori.
De-a lungul ultimelor două sezoane fotbalistice, finanţatorul şi oficialii clubului Universitatea s-au pretat la o avalanşă de şicane îndreptate asupra redactorilor departamentului sport de la GdS, inclusiv a conducerii ziarului. În 2006, un oficial al clubului a înjurat şi lovit un redactor, iar în primăvara acestui an, chiar finanţatorul echipei a intenţionat să lovească un ziarist, apoi a aruncat cu un pahar de suc în respectivul, înjurându-l şi ameninţându-l cu moartea.
Şicanele asupra redactorilor GdS, articolele denigratoare, propaganda mârşavă din ziarul patronat de finanţatorul Universităţii sunt menite să astupe gura unor ziarişti nelinguşitori şi să abată atenţia de la problemele reale ale clubului şi ale echipei, cât şi de la cele cu care se confruntă acţionarul principal al Ştiinţei.
Am spus-o răspicat că nu avem absolut nimic cu echipa de fotbal, aşa cum încearcă unii pigmei din anturajul finanţatorului să acrediteze ideea printre suporteri, iar demersul făcut la FRF este unul prin care dorim doar să se respecte presa independentă, dreptul la informare al ziariştilor, consfinţit în Constituţia României. Şi asta, pentru a putea informa corect opinia publică.
În situaţia noastră se află şi colegii departamentului sport de la cotidianul Expresul de Sud din Craiova, motiv pentru care ne-am adresat împreună forurilor fotbalistice din România pentru faptul că ni se interzice exercitarea profesiei de ziarist.
Acţionarii şi redactorii Gazetei de Sud au fost şi sunt alături de echipa de fotbal Universitatea Craiova şi ne dorim ca, indiferent de cine o patronează, să obţină performanţe.

 

Spre ştiinţă:

– Comitet Executiv FRF
– LPF – preşedinte
– Asociaţia Presei Sportive
– Clubul Român de Presă
– Agenţia de Monitorizare a Presei

Domnule Preşedinte,

Subscrisele GAZETA DE SUD şi EXPRESUL DE SUD, cotidiene care apar în municipiul Craiova, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Conducerea clubului de fotbal Universitatea Craiova interzice accesul ziariştilor la masa presei şi a fotoreporterilor pe terenul de joc al stadionului „Ion Oblemenco“ din Craiova.
Măsura luată de conducerea clubului craiovean de a refuza eliberarea acreditărilor pentru ziariştii celor două cotidiene reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art.50 din Regulamentul Disciplinar al FRF, a Legii nr. 69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului, a Statutului Federaţiei Române de Fotbal şi, nu în ultimul rând, a Constituţiei României.
Am adus la cunoştinţă conducerii FRF şi LPF această stare de fapt, dar,până în prezent,măsura luată de club a rămas neschimbată deşi eliberarea acreditărilor pentru ziariştii presei sportive este o obligaţie determinată de afilierea la Federaţia Română de Fotbal, afiliere care a determinat şi obligaţii nu numai drepturi.
Proba celor susţinute mai sus o facem cu înscrisuri care dovedesc că am făcut numeroase diligenţe pentru recunoaşterea drepturilor noastre de ziarişti din partea conducerii clubului Universitatea Craiova, diligenţe care însă nu au dat nici un rezultat.
Pentru aceste motive vă solicităm să obligaţi clubul Universitatea Craioiva să permită accesul ziariştilor la masa presei stadionului „Ion Oblemenco“ la jocurile susţinute acasă de Universitatea Craiova şi a fotoreporterilor în incinta terenului de joc, în caz contrar să-i aplicaţi sancţiunile disciplinare prevăzute de actele normative menţionate mai sus.

Craiova, 6.09.2007

               Redactor şef,                        Redactori şefi
         GAZETA DE SUD                EXPRESUL DE SUD
             Ina Voinea                             Mihai Gavrilă
                                                         Ionuţ Pârvulescu

Domnului Preşedinte al Comisiei de Disciplină a FRF

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

41 COMENTARII