Peste două mii de elevi doljeni vor participa la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an. Aceştia au absentat din diferite motive la prima sesiune sau nu au reuşit să ia peste 5 la probele de examen. „Pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 2.100 de elevi, unii dintre ei neputând participa la examenul din iulie pentru că au avut de dat corigenţe. Examenul se va desfăşura în cinci centre, două din Craiova şi unul în Calafat, iar lucrările vor fi corectate la centrul de evaluare de Liceul Teoretic «Tudor Arghezi» din Craiova. Probele de la prima sesiune se echivalează, candidaţii putând susţine examen numai la probele la care nu au obţinut peste 5 sau pot solicita mărirea unei note, astfel încât media generală să fie peste 6“, a explicat profesor Gianina Chirigiu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Absolvenţii de liceu care au mai susţinut examenul de bacalaureat de două ori şi cei de la liceele particulare va trebui să plătească o taxă de 190 de lei. Cea de-a doua sesiune a examenului va începe luni, 20 august, cu proba orală la limba şi literatura română. Pe 22 august, va avea loc proba orală de limba şi literatura engleză, iar pe 23 august candidaţii vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română. Pe 27 august este programată proba obligatorie a profilului, pe 29 august absolvenţii de liceu vor da examen la o materie la alegere din specializarea lor, iar pe 29 august va avea loc ultima probă a examenului la o materie la alegere din care nu corespunde specializării. Rezultatele vor fi afişate pe 31 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi, până la ora 20.00. A doua sesiune a examenului de bacalaureat se va încheia pe 3 septembrie, o dată cu afişarea rezultatelor finale.

