Liftingul are zilele numărate. Intervenţia de „întindere“ a ridurilor a fost înlocuită în ultima perioadă de noile tehnici noninvazive, cum ar fi injecţiile cu botox.
Cel puţin aceasta este părerea lui Massimo Signorini, specialist în chirurgia plastică şi reparatorie la Institutul dermatologic din Milano. Botoxul este realizat din toxină botulinică de tip A purificată, o proteină complexă produsă de bacteria Clostridium botulinum, ce conţine aceeaşi toxină responsabilă pentru intoxicaţia alimentară. Terapia cu botox constă în injecţii cu mici cantităţi extrem de diluate administrate în anumiţi muşchi, procedeu cunoscut şi sub denumirea de dezinervare cosmetică. Botoxul este folosit pentru eliminarea aşa-numitelor riduri de expresie, cauzate de contractarea musculaturii delicate de sub piele.
Pe piaţa intervenţiilor estetice pentru faţă, botoxul este lider absolut. Place tuturor, mai ales datorită faptului că este „pe termen determinat“. Acţiunea sa durează patru luni, spune specialistul. Triumful botoxului vine după o perioadă de critici dure. „Toate aceste acuzaţii sunt complet neîntemeiate. Dacă injectarea se face în mod corect, această intervenţie este sigură şi garantează rezultate naturale, îndepărtează ridurile, relaxând trăsăturile feţei“, spune specialistul.
Botoxul – prietenul doamnelor
Botoxul este preferat de doamne, mai ales că este vorba de o intervenţie rapidă şi cu efecte imediate. „Unul dintre motivele pentru care liftingul facial nu mai este pe placul clientelor este faptul că el necesită o perioadă mai lungă de convalescenţă. La urma urmei e o intervenţie chirurgicală, dificilă şi foarte scumpă. Iar în zilele noastre, nimeni nu îşi mai permite să dispară mai multe zile. Ritmul vieţii este foarte alert. Iată de ce botoxul este considerat soluţia ideală“, a mai explicat Signorini. Pe lângă intervenţiile de lifting facial, în cădere liberă în ultima perioadă sunt şi intervenţiile estetice la nas, care până nu de mult erau cele mai populare. „Acum, femeile au tendinţa să se «dezvelească» mai mult. Corpul şi silueta sunt mult mai importante şi au întâietate în faţa nasului“, crede specialistul. Mai ales când se apropie sezonul cald, numărul intervenţiilor de chirurgie estetică creşte simţitor. „Pentru noi, chirurgii, vârful de activitate este atins în perioada februarie-iunie“, a declarat Signorini. Dintre operaţiile realizate, cea mai solicitată sunt liposucţia.
Frumuseţe fără durere
În opinia specialistului, în prezent pe val sunt tehnicile miniinvazive, în timp ce chirurgia clasică este în cădere liberă. „Femeile sunt obsedate de dorinţa unei intervenţii superrapide. Însă, în meseria asta nimic nu e «la minut». Nu există nici buze, nici sâni «la minut». Fiecare tehnică are nevoie de timpul său“. Specialistul italian s-a declarat surprins de creşterea constantă a interesului pentru protezele de silicon, sânii mari fiind visul majorităţii reprezentantelor sexului frumos. „Norocul acestei intervenţii este legat fără îndoială de recâştigarea încrederii faţă de acest tip de proteze. Două studii realizate în Statele Unite şi Canada pe un eşantion de 40.000 de femei au dezminţit zvonurile apărute în urmă cu câţiva ani cu privire la silicon. O contribuţie importantă au avut-o şi creşterea numărului de vedete cu sâni mari“, a povestit chirurgul. Multe paciente obişnuiesc să se prezinte în faţa chirurgului estetician cu fotografia vreunei vedete în mână şi cer să semene cât mai mult cu idolul lor. Unul dintre cele mai iubite modele de frumuseţe este actriţa Sharon Stone.