15.6 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăMagazinBasenji, câinele care nu latră

Basenji, câinele care nu latră

Basenji au ca strămoşi câinii paria şi caracterele particulare ale acestui grup canin. Conform site-ului www.zooland.ro, paria au coada întoarsă şi au fost crescuţi pentru a fi câini de companie ai faraonilor. Există chiar şi portrete cu ei pe piramide.

 

Basenji din antichitate s-au mutat în Africa Centrală, unde au fost învăţaţi să ucidă ratoni cu dinţi mari din regiunea Congo. Aceştia erau o ameninţare pentru proviziile oamenilor şi era necesar un câine bun de vânătoare. Lumea din vest nu a ştiut de ei până în epoca victoriană. Exploratorii africani au descoperit „câinele care nu latră“ şi l-au adus în Anglia în 1895. Din nefericire, perechea a murit de dizenterie, deoarece această boală nu era cunoscută în Africa. Totuşi, perechea denumită „Lagos Bush Dogs“ a fost expusă la Crufts înainte să moară. În 1923, Hellen Hunting a mai adus şase exemplare de Basenji în Anglia şi din nou au murit de dizenterie. Abia în 1936, „Bongo of Blean“ şi „Bokoto of Blean“, cunoscuţi ca „terrierii Congo“, au trăit destul cât să facă un pui. În 1937, specia a fost dusă în America, mulţi câini murind din nou de această boală. Abia în 1942 au supravieţuit suficienţi cât să formeze un club, iar în 1943 au fost recunoscuţi de asociaţiile chinologice. Crescătorii caută şi în prezent în Africa pui din această specie.

Descriere generală: este un câine de mărime mică spre medie, cu blana moale şi cu coada curbată. Nu sunt prea osoşi şi sunt micuţi, dând impresia unei creaturi graţioase şi compacte. Aceşti câini sunt unici prin faptul că nu latră. Totuşi, scot celelalte sunete de câine şi mârâie când sunt bucuroşi.

 

Caracteristici, îngrijire, sănătate

 

Basenji au capul bine conturat, cu sprâncenele ridicate. Au ochii de culoare închisă şi dispuşi oblic. Urechile sunt mici, drepte şi aşezate în vârful capului. Gâtul este arcuit. Pieptul nu este prea proeminent şi nici prea adâncit. Picioarele sunt mici şi înguste, iar coada, curbată o dată sau de două ori, este ţinută strâns pe spate. Pielea este acoperită de o blană moale, de culoare roşie ca de castană, neagră sau tricoloră cu pete albe pe piept, vârful picioarelor şi pe frunte. Este un animal graţios şi neobosit.

Câinele Basenji este alert şi inteligent, dar în acelaşi timp este şi nervos. Această combinaţie de personalitate îl face să reprezinte o provocare pentru a fi antrenat. Trebuie socializaţi de timpuriu, mai ales cu ceilalţi câini, căci au tendinţa să muşte. Nu sunt ascultători, dar se potrivesc încet, încet rolului de „pet“ al familiei.

Basenji pot suferi de câteva boli ereditare. Printre ele se numără şi sindromul Fanconi, care înseamnă proasta funcţionare a tubului renal proximal. Deficienţa Piruvate Kinase atacă această rasă şi provoacă moartea timpurie cauzată de anemie. Lyphagectasia reprezintă dilatarea vaselor limfatice, manifestându-se prin diaree şi pierderea greutăţii. Sunt sensibili la unele produse antipurici şi sunt predispuşi la enterită. Se poate antrena 60-80 de minute/zi. Este un câine vioi. A fost crescut să vâneze în locurile cele mai dure, de aceea are o astfel de genă. Basenji are nevoie de exerciţii regulate şi de stimulare mentală, dar sunt bucuroşi să stea acasă lângă şemineu. Deşi nu sunt uşor de antrenat, este bine să îi implicaţi într-un sport specific câinilor ca să îşi păstreze mintea şi corpul sănătoase. Nu au simţul pericolului, de aceea trebuie să aveţi grijă dacă îi antrenaţi lângă o stradă cu trafic.

 

Mai curaţi decât pisicile

 

Câinii Basenji sunt mai curaţi decât pisicile. Se îngrijesc singuri şi nu au miros de câine. Le place să se caţere în copaci la fel ca pisicile. Îşi iubesc stăpânii şi sunt foarte afectuoşi, dar în acelaşi timp sunt reci cu străinii. Nu te poţi baza pe ei ca şi câini de pază, deoarece nu latră. Au tendinţa de a se certa cu ceilalţi câini, dar se înţeleg bine cu membrii familiei. Întrucât această specie a fost crescută să vâneze ratoni, animalele mici de casă nu se vor înţelege deloc cu ei. Blana poate fi curăţată cu o mănuşă din când în când pentru a îndepărta părul care cade. Trebuie verificate urechile şi unghiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS