Fotbal / Bancu ne-a „curățat“ cu Voluntari



CS Universitatea Craiova a pierdut la limită, scor 0-1, în fața celor de la FC Voluntari, în disputa din această seară, de la Severin, contând pentru prima manșă a semifinalelor Cupei României. Gruparea din Bănie a făcut eforturi mari să facă „uitate“ absențele lui Băluță, Mateiu și Zlatinski și a reușit o evoluție bună în anumite momente ale jocului, dar totul s-a năruit după un faul de neînțeles comis de Bancu cu puțin timp înainte de fluierul final.

Alb-albaștrii au fost la un pas de a deschide scorul în minutul 5, când Măzărache a beneficiat de un cadou din partea lui Spahija, însă nu a reușit să trimită suficient de puternic ca mingea ca să intre în plasă. În minutul 19 a venit rândul lui Andrei Ivan să rateze, reluând într-un jucător advers, de la opt metri, o centrare venită de pe stânga, de la Bancu. Oaspeții au dat semne de „viață“ în minutul 24, când Florin Cernat a încercat să-l învingă pe Calancea cu un șut de la circa 30 de metri, ușor lateral dreapta, dar portarul moldovean a reținut fără probleme. Finalul primei părți a fost dominat de oaspeți, care au beneficiat de multe cornere, însă defensiva olteană s-a apărat precis.

La reluare s-a jucat pe contre. Craiova a solicitat o lovitură de la 11 metri după ce Acsinte s-a apărat imprudent la Fajic, agățându-l cu picioarele, dar centralul Fesnic a lăsat jocul să continue (65). CS Universitatea și-a mai trecut în cont două șuturi ale lui Gustavo, însă departe de țintă, în timp ce oaspeții au început să joace mai dur, la intimidare, acceptând dominarea elevilor lui Gigi Mulțescu. Ilfovenii au fost la un pas să dea lovitura la Severin, când Popadiuc a finalizat cu un șut la colțul lung un contraatac fulger, însă Calancea a reușit să respingă în corner (80). În minutul 85 a venit rândul craiovenilor să-și pună mâinile în cap după un șut peste poartă a lui Dumitraș, aflat într-o poziție foarte bună.

Egalitatea s-a risipit în minutul 89, când Marinescu a transformat cu ușurință o lovitură de pedeapsă, dictată după un fault evident și de neînțeles, o tragere mai exact, comis de Bancu asupra lui Gabriel Deac.

Craiova: Calancea – Dimitrov, Kelic (46, Dumitraș), Barthe, Briceag – Bancu, Screciu, Gustavo (76, Bârzan) – Andrei Ivan, Jazvic – Măzărache (46, Fajic). Antrenor: Gigi Mulţescu.

Voluntari: Balauru – Maftei, Cazan, Spahija, Acsinte – Marinescu, C. Lazăr – Căpăţână, Cernat (63, Tăbăcariu), Popadiuc (81, G. Deac) – A. Bălan (67, Voduț). Antrenor: Claudiu Niculescu.


Cartonașe galbene: Jazvic, Bancu / Voduț, Acsinte, G. Deac.

Au arbitrat: Horațiu Fesnic – Octavian Șovre, Adrian Radu Ghinguleac; Marian Balaci.

Observatori: Eduard Dumitrescu, Ciprian Paraschiv.

Partida retur se va disputa în intervalul 16-18 mai, în deplasare.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 27 aprilie 2017

Actualitate

» „Satelitul“ și CSO Filiași au meciuri grele
» Comisia Europeană dă în judecată România pentru gropile de gunoi
» Plata utilităţilor în 15 zile, contestată de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională
» Focuri de armă într-un spital din Berlin: Polițiștii au împușcat un bărbat care i-a atacat
» Iohannis cere o abordare responsabilă în ceea ce priveşte imunizarea
» Guvernul alocă 14,43 milioane lei pentru protecția copiilor cu tulburări de comportament, în perioada 2017-2019
» Sorin Blejnar va fi eliberat din arest preventiv
» Incident la Londra: Poliţia a reţinut un bărbat care avea asupra sa două cuţite
» Ministerul Public: 20 de dosare trimise în instanță pentru conflict de interese, afectate de proiectul adoptat de Camera Deputaților
» Garda de Mediu a închis 89 de exploatări forestiere și a dat amenzi de peste 3 milioane de lei
» Ministrul Transporturilor din Republica Moldova, dus la Parchetul Anticorupţie
» O navă de război rusească s-a ciocnit cu un vas de transport în Marea Neagră

Local

» 21 de accidente în două puncte negre din Vâlcea
» Tancuri de răcire a laptelui pentru fermieri din trei judeţe
» Ştefan Truşcă, o viaţă dedicată olăritului

Dolj

» Judecat pentru mituirea a trei polițiști
» Mărturii terifiante din infernul de la Pădurea Sarului
» Polivalenta din Craiova, greu de autorizat la incendiu
» Mălaiul electoral lovește din nou la Craiova
» PNL – loc de veci în cripta PSD
» Podul de la Malu Mare intră în reparații de luna viitoare
» Apartamentele din blocurile ANL, de vânzare
» Învățăm să colectăm selectiv
» Sute hectare de vii din Dolj, afectate de brumă
» Consilierii vor discutii cu EcoSud
» Topul judeţelor cu cei mai mulţi beneficiari ai venitului minim garantat. Doljul şi Mehedinţiul sunt fruntaşe
» Craiova: Volumele “Pe valurile vieții” şi “Confidentul”, lansate vineri la Biblioteca “Aman”

Gorj

» Patru candidaţi pentru Primăria Târgu Jiu
» Fonduri nerambursabile de la CJ Gorj pentru ONG-uri
» Transalpina rămâne închisă şi în mai
» Sabin Cornoiu, şeful salvatorilor montani din România, nu vrea amenzi pe munte
» Proxenetul de la CEO, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare
» Spitalul din Segarcea are nevoie de spaţiu
» Gorj: Concurs pentru şefia CAS

Sport

» SCM încheie campionatul la Vâlcea
» Voleibaliștii din Bănie, vicecampioni
» O antrenoare craioveană face performanță în scrimă la Londra
» Săndoi așteaptă victorii de la Craiova și Pandurii
» „Școlarii“ au perforat poarta CSS-ului
» Campionatul de fotbal în sală așteaptă fluierul de start
» Fotbal / Bancu ne-a „curățat“ cu Voluntari
» Volei (m): Zalăul a câştigat titlul naţional. Craiova e vicecampioană

Sanatate

» Românii, bolnavii Europei – Programe de sănătate și prevenție pe hârtie

Educatie

» ISJ Dolj are un nou plan de inspecții în școli
» Universitarii craioveni, premiați la Gala Excelenței în Cercetare

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Ce spun unghiile despre sănătatea organismului
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Plăcintă rapidă cu şuncă şi caşcaval

Opinii

» Frânturi de gând – trufandale

Top