
Formațiile Recolta Ostroveni și Danubius Bechet și-au câștigat dreptul de a evolua în finala Cupei României, faza județeană, după rezultatele înregistrate ieri, în manșa a doua a semifinalelor. După victoria categorică, scor 6-0 în tur, pe teren propriu, Ostroveni a pierdut la Inter Secui cu 4-3, astfel că scorul la general a fost 9-4. La rândul său, Danubius Bechet a câștigat returul cu Viitorul Cârcea, în deplasare, cu 2-1 și s-a calificat în ultimul act grație golurilor mai multe marcate în deplasare, după ce în tur cedase cu 1-0.
AJF Dolj nu a stabilit deocamdată ziua în care se va juca finala Cupei României, iar în privința locului de desfășurare sunt două variante: stadionul „Electroputere” din Valea Roșie și arena principală din Ișalnița.