13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoru Isac, director sportiv la Yokohama Marinos

Doru Isac, director sportiv la Yokohama Marinos

Fostul manager al clubului Houston Dynamo Under 23 (SUA) și al naţionalei României Under 19, antrenorul craiovean Doru Isac (foto), a fost invitat săptămâna trecută la discuții pe teme de fotbal de mai marii clubului britanic Manchester City. Tehnicianului din Bănie i s-a propus să preia funcția de director sportiv al clubului japonez Yokohama Marinos, din J-League, grupare finanțată de șeicii care dețin și celebrul club britanic, iar răspunsul a fost pozitiv.
„Manchester City a investit în câteva cluburi, printre care: New York City, Melbourne şi Yokohama Marinos. Aşa a fost format grupul City Football Club. Eu am activat mulţi ani în fotbalul din Japonia, din 1992 și până în 2002, am avut rezultate performante la cluburile japoneze respective (Makki International Academy, Rissho University, Nagoya Grampus Eight), motiv pentru care clubul Manchester City m-a contactat în urmă cu patru luni pentru a-mi propune funcţia de director sportiv al clubului japonez Yokohama Marinos. Am avut multe interviuri pentru această funcţie şi în cele din urmă am fost selectat şi ales pentru această poziţie importantă. De câteva zile sunt la Manchester City, am semnat un contract pentru doi ani şi sunt foarte încântat de oportunităţile care mi se deschid în activitate. Aici, la Manchester City, deja am stabilit toate detaliile tehnice privind colaborarea dintre cele două mari cluburi, Manchester City şi Yokohama Marinos. Tot ceea ce am văzut şi constatat în aceste zile la Manchester m-a uimit: aici sunt numai valori, începând cu departamentul medical şi terminând cu cel de analiză al performanţei fotbalistice. Este o onoare să fiu printre ei… Sunt, deocamdată, singurul român în această situaţie privilegiată de la City Footbal Club. De miercuri (astăzi – n.r.) încep activitatea de director sportiv la Yokohama Marinos“, a declarat Doru Isac, în exclusivitate pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS