
Poloneza Agnieskza Radwanska a câștigat pentru prima oară în cariera sa Turneul Campioanelor la tenis, reușind să o învingă în trei seturi, 6-2, 4-6, 6-3, pe cehoaica Petra Kvitova, ieri, la Singapore, în finala acestei competiții, la care au fost prezente cele mai bune opt jucătoare ale lumii. Radwanska a reușit să o elimine în faza grupelor pe principala favorită, românca Simona Halep, în fața căreia s-a impus cu 7-6 (5), 6-1. În urma acestui succes, Agnieszka Radwanska va încheia anul pe poziția a cincea în clasamentul WTA, după americanca Serena Williams (nr. 1), românca Simona Halep (nr. 2), spaniola Garbine Muguruza (nr. 3) și rusoaica Maria Șarapova (nr. 4).